Inginerul care a salvat de la demolare 12 biserici, în anii ’80, a murit la vârsta de 89 de ani
Inginerul Eugeniu Iordăchescu, care a salvat 12 biserici care urmau să fie demolate din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, în anii ‘80, a murit la vârsta de 89 de ani.
Potrivit basilica.ro, inginerul Eugeniu Iordăchescu a murit vineri, la vârsta de 89 ani.
În anii ’80 inginerul a salvat, prin translare, Schitul Maicilor, biserica Olari, biserica Sfântul Ilie, biserica Mihai Vodă, clopotniţa bisericii Mihai Vodă, Palatul Sinodal, Mănăstirea Antim, biserica Petru Iacob din Reşiţa, biserica Sfântul Ioan, biserica Sfântul Gheorghe, biserica Sfântul Ştefan „Cuibul cu barză”, ansamblul statuar de la biserica Domniţa Bălaşa şi biserica Mănăstirii Râmeţ.
Eugeniu Iordăchescu s-a născut la Brăila, în anul 1929, şi a absolvit Institutul de Construcţii din Bucureşti. A ocupat mai multe funcţii în institute de proiectare, a fost cadru didactic şi este autor a trei brevete de invenţie.
În anul 2016, Eugeniu Iordăchescu a primit distincţia „Crucea patriarhală pentru mireni”.
În august 2016, Eugeniu Iordăchescu a povestit pentru Agenţia de presă News.ro că cel mai mare „prăpăd” era în Bucureşti.
„În Bucureşti, a fost un bloc în care stăteau artiştii, Dunărea, care s-a prăpădit. În spatele acestui bloc se afla biserica Enei, una dintre cele mai importante pentru oamenii din centrul oraşului şi care a primit dispoziţie de demolare. Atunci a fost un moment de mare cotitură. Eu eram director tehnic al Institutului Prelucrări şi trebuia să fiu permanent în toate punctele, pentru că Ceauşescu vizita tot şi a vrut să rezolve rapid urgia care s-a abătut asupra oraşului la cutremurul din 1977”, a povestit atunci inginerul.
Negocieri în coaliție: PSD ar urma să dea premierul, împărțirea ministerelor rămâne neclară. Ce spun partidele despre cererile USR
Noi detalii în cazul băiatului mort la Spitalul din Târgu Jiu: Medicul de gardă nu a completat foile de observație
Iohannis: Nici CSAT, nici un serviciu nu poate să înceapă să spioneze proprii politicieni
Iohannis spune că alegerile prezidențiale ar trebui organizate „destul de repede”
Condițiile în care Klaus Iohannis ar demisiona din funcție. Ce a răspuns președintele
Zile de doliu la Timișoara în amintirea eroilor căzuți în Revoluția din 1989. Mărturiile revoluționarilor
USR pune opt condiții ca să intre la guvernare. Reacția PSD-PNL-UDMR la cererile anunțate de Elena Lasconi
Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital
Accident grav pe un șantier din Capitală. O placă de beton a căzut peste un utilaj în care ar fi o persoană
Inginerul Raiului, aşa era numit Eugeniu Iordăchescu, cel care a salvat în anii 80 din calea buldozerelor comuniste mai multe lăcaşuri de cult. În urma lui rămâne gestul impresionant de a muta pe roţi 12 biserici, care stau mărturie şi astăzi.
4 martie 1977. România este zguduită de un seism cu magnitudinea de 7,2. Peste 1500 de oameni şi-au pierdut viaţa şi zeci de mii de clădiri s-au prăbuşit. Un moment de cotitură, care l-a făcut pe Nicolae Ceauşescu să înceapă ce voia de mult: refacerea completă a Bucureştiului. Lăcaşurile de cult devin astfel principala ţintă a regimului comunist care începe demolările. Una dupa alta.
Salvarea pentru 12 biserici din Bucureşti a venit de la inginerul Eugeniu Iordăchescu. Era, în anii '80, directorul tehnic al Institutului Proiect Bucureşti. Tot el a avut şi ideea revoluţionară: să pună clădirile pe roţi şi să le mute în alte părţi, ferite de ochii lui Nicolae Ceauşescu.
Una dintre cele mai grele operaţiuni de translare, povestea inginerul, a fost cea a bisericii şi clopotniţei Mănăstirii Mihai Vodă. Biserica a fost deplasată pe o distanţă de 295 de metri
„3200 de tone a avut. Avea în faţă şi turla, 800 de tone. Din faţă era ţinută cu cricuri hidraulice şi în spate cu trolii electrice, cu cabluri adică, ca sa nu scape, să nu se ducă cumva să facă un dezastru”, povestea inginerul Iordăchescu într-un interviu pentru Digi24.
„A fost translatată în 1984-85 , a stat închisă 10 ani, până când a putut fi redeschisă”, povestește preotul Adrian Beldeanu, de la biserica Mihai Vodă. „Maniera picturii este cu totul specială şi este unică în toată Europa, este frescă pusă pe nisip uscat”, subliniază preotul.
Biserica Olari este al doilea edificiu pentru care a luptat inginerul în 1982 . Şi aici, procesul a fost unul complicat. „Mutarea s-a desfăşurat pe o distanţă de 80 de metri. 52 de metri iniţial și apoi încă 28 de metri. Circa 1280 de tone. Toată biserică a fost pusă pe 18 cărucioare, acționate prin prese hidraulice”, spune preotul Mihai Iordache.
„A fost o oază de speranţă şi de bucurie că până azi putem să ne bucurăm de tot ceea ce a salvat domnul Iordăchescu, din câte am citit, a fost o modalitate brevetată ulterior, dar a fost clar o dorinţă de a salva... să te apuci să sapi, să muţi... sunt clădiri care au fost mutate câţiva zeci de metri”, spune istoricul Anita Sterea.
Eugeniu Iordăchescu, inginerul Raiului, cum era numit, se întorcea adesea să vadă bisericile pe care odată le-a salvat de furia buldozerelor comuniste.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News