Live

IICCMER dezaprobă "ferm" validarea deputatului Francisc Tobă. "E o ofensă la adresa memoriei miilor de victime din decembrie 1989"

Data actualizării: Data publicării:
IICCMER respinge validarea mandatului de deputat al lui Francisc Tobă, spunând că există numeroase probe care arată implicarea lui în reprimarea sângeroasă a Revoluției de la Sibiu din decembrie 1989. Foto: INQUAM Photos/ George Călin

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) dezaprobă ferm validarea mandatului de deputat al lui Francisc Tobă, transmițând că este un "vot transpartinic". Institutul spune că există "numeroase probe" care arată implicarea lui Tobă în reprimarea sângeroasă a Revoluției de la Sibiu din decembrie 1989.

"IICCMER dezaprobă ferm acest vot transpartinic. Validarea mandatului de deputat al domnului Francisc Tobă, în ciuda numeroaselor probe care atestă implicarea sa în reprimarea Revoluției de la Sibiu, este o ofensă la adresa memoriei miilor de victime din decembrie 1989.

IICCMER își reiterează implicarea în investigarea crimelor și abuzurilor comise în perioada 1945-1989. Or, gestul validării ca parlamentar a unei persoane trimise în judecată în dosarul Revoluției este o piedică în derularea corectă a «procesului comunismului»", arată un comunicat de presă.

Plenul Camerei Deputaţilor a votat validarea mandatului de deputat al lui Francisc Tobă, cu 155 de voturi „pentru”, 8 voturi „împotrivă” și o abţinere.

El a depus astfel jurământul în Camera Deputaților și a devenit oficial parlamentar al României.

Mandatul lui Tobă nu a fost validat deoarece lipseau din dosar o serie de documente în original, iar decizia de validare a mandatului său a fost amânată.

Locotenent-colonel în rezervă, el a fost ales pe lista Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) în Brașov la alegerile din 27 septembrie, însă de atunci partidul a solicitat ca mandatul acestuia să fie invalidat din cauza acestor acuzații.

Mandatul lui Francisc Tobă a fost validat totuși după o modificare a regulamentului celor două camere, astfel încât să nu mai fie verificate în Comisia de validare a Parlamentului documentele deja validate de birourile electorale.

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"Poate o femeie să conducă România?" Răspunsul lui Ion Țiriac, înainte de finala Călin Georgescu - Elena Lasconi

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului: „Este greșit să ne lăsăm seduși de mesianismul unui salvator”

"Ocrotiți" prin exterminare. Cum au murit peste 470 de copii internați la căminul Plătărești în perioada comunistă

A murit Francisc Tobă. Fostul deputat a fost exclus din AUR, după ce a fost asociat cu reprimarea sângeroasă a Revoluției din '89

IICCMER: Achitarea torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu deschide calea reabilitării totalitarismului

Partenerii noștri