Hotărâre a Primăriei Capitalei privind taximetria, suspendată de judecători
Curtea de Apel Bucureşti a suspendat hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti adoptată în decembrie anul trecut prin care se stabilea că pot asigura transport în regim taxi doar transportatorii cu servicii de dispecerat. Decizia instanţei a fost dată după ce compania Star Taxi a cerut anularea acestei hotărâri.
„Dispune suspendarea HCGMB nr. 626/19.12.2017 până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii de fond asupra acţiunii în anulare. Cu majoritate de voturi, obligă intimaţii pârâţi, Municipiul Bucureşti şi CGMB să achite recurentei reclamante suma de 10.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi recurs, reduse de instanţă”, se arată în hotârârea de joi a instanţei, decizia fiind definitivă.
Hotărârea CGMB rămâne supendată până la finalizarea procesului pe fond. Compania care operează aplicaţia Star Taxi a acţionat în judecată Primăria Capitalei şi Consiliul General şi a cerut anularea aceste hotârâri.
„Azi (joi, n.r.), Curtea de Apel Bucureşti a admis printr-o hotărâre definitivă cererea formulată de Star Taxi APP şi a suspendat aplicarea Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti prin care era interzisă funcţionarea aplicaţiilor agregatoare Star Taxi şi Clever Taxi (utilizate de peste un milion de Bucureşteni în mod curent). De această dată, legea, bunul simţ şi principiile pieţei libere au triumfat. Gabriela Firea, take that! Vă amintesc: în decembrie 2017, consilierii generali conduşi politic de Firea şi de Bădulescu au interzis aplicaţiile taxi din Bucureşti”, a scris avocatul Cristian Băcanu pe pagina sa de Facebook.
Hotărârea adoptată în decembrie anul trecut de CGMB a creat foarte multe controverse. Ea prevede că în Bucureşti pot desfăşura activitatea de transport în regim taxi doar transportatorii autorizaţi care au servicii de dispecerat autorizate de municipalitate, iar nerespectarea obligaţiilor se sancţionează cu amendă între 4.500 şi 5.000 de lei.
Primarul general Gabriela Firea vorbea încă de la începutul lunii decembrie despre intenţia de a modifica regulile de desfăşurare a transportului în regim de taxi în Capitală. Gabriela Firea afirma, după o întâlnire cu reprezentanţii taximetriştilor, că vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează in prevederile legale, aceştia reclamând, printre altele, „concurenţa neloială practicată prin sistemele de aplicaţii online ce oferă servicii ilegale de taximetrie”. Aceasta în condiţiile în care, în mai multe rânduri taximetriştii din Bucureşti, dar şi cei din alte oraşe, şi-au exprimat nemulţumirea faţă de serviciul de transport UBER, la sfârşitul lunii noiembrie, în Capitală, zeci de taxiuri mergând în coloană prin zonele aglomerate ale oraşului, în semn de protest.
Uber a reacţionat atunci spunând că serviciile de carsharing, de taxi şi transportul în comun constituie, împreună, soluţii care pot duce la reducerea aglomeraţiei, a poluării şi pot rezolva problema parcărilor din Bucureşti. Uber mai spunea că dialogul este cea mai bună cale pentru a oferi bucureştenilor cele mai bune servicii de transport.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News