Live

Harta pericolelor pe care călcăm în fiecare zi în București. Trei dintre podurile și pasajele Capitalei sunt pe lista de „urgențe”

Data publicării:
Podul Băneasa și Pasajele Lujerului și Obor sunt încadrate în categoria „urgențe”. Sursă foto: Google Maps

Primăria Capitalei a anunțat ieri închiderea Podului Grant pe un sens de circulație, de la jumătatea lunii octombrie până în luna martie a anului viitor, pentru lucrări de reabilitare. Cu siguranță, anunțul are o rezonanță puternică în memoria recentă a bucureștenilor, care încă își aduc aminte de lucrările care au închis sensul celălalt de circulație în mandatul Gabrielei Firea și care au transformat într-un calvar viața celor care folosesc acea rută. Problema este însă că Podul Grant este doar unul din cele 25 de poduri și pasaje din București care se află în stare tehnică „nesatisfăcătoare” sau chiar mai rău și au nevoie de lucrări de reabilitare. Trei obiective au fost încadrate la clasa „urgență” și doar alte trei au fost clasificate drept „satisfăcătoare”.

Mai mult de trei sferturi dintre podurile și pasajele Capitalei au fost expertizate tehnic, rezultatele arătând că majoritatea acestora se află în stare de degradare și trebuie reabilitate. Trei poduri și pasaje au fost incluse la categoria „urgențe”, iar alte 22 în categoria „nesatisfăcător”, potrivit unei expertize comandate de Administrația Străzilor din București.

Primăria Capitalei a finalizat expertiza la 28 de poduri și pasaje din București, din totalul de 34 de construite în perioada 1936-2015 în București.

„Cele care sunt în categoria urgență sunt Podul Băneasa, Pasajul Obor și Pasajul Lujerul. La acestea va trebui să intervenim în perioada următoare”, declara recent primarul Capitalei, Nicușor Dan.

Într-o notă a raportului de expertiză se precizează că, „în situația în care podurile prezintă degradare cu depunctare maximă 10 puncte, se vor încadra în clasa tehnică V (...), caz în care se consideră că starea tehnică a lucrării nu asigură condiții minime de siguranță pentru utilizare”.

Nicușor Dan a mai precizat că cele trei obiective vor fi reabilitate „într-un termen rezonabil”, fără a opri circulația rutieră.

22 de poduri și pasaje „nesatisfăcătoare”

În afară de cele trei poduri și pasaje aflate în categoria urgență, alte 22 au fost clasificate ca fiind „nesatisfăcătoare” (clasa tehnică IV).

Printre pasajele cu grad nesatisfăcător se numără obiective intens circulate, cum sunt Pasajul Victoriei, Pasajul Mărășești, Pasajul Pipera sau Pasajul Băneasa.

Unele dintre aceste obiective au suferit lucrări de reabilitare în ultimii ani, de la reparații curente până la reparații capitalei, potrivit notelor din expertiza Administrației Străzilor.

Raportul nu cuprinde alte două obiective, pentru care primăria a anunșat deja lucrări majore de reabilitare: Podul Grant și Pasajul Unirii, care trebuie decopertat complet, pentru refacerea planșeului peste râul Dâmbovița.

Starea podurilor și pasajelor din București

1. Pod Insula – Lacul Morii, stare tehnică IV nesatisfăcător

2. Pod Ciurel – Șos Virtuții, stare tehnică IV nesatisfăcător

3. Pod Cotroceni – Șos Cotroceni, stare tehnică IV nesatisfăcător

4. Pod Eroilor – Bd Eroilor, stare tehnică IV nesatisfăcător

5. Pod Operă – Pța Operei, stare tehnică IV nesatisfăcător

6. Pod Hașdeu – Str. B.P.Hașdeu, stare tehnică IV nesatisfăcător

7. Pod Izvor – Bd Schitu Măgureanu, stare tehnică IV nesatisfăcător

8. Pod Operetă – Calea Victoriei, stare tehnică IV nesatisfăcător

9. Pod Mărășești – Bd Mărășești, stare tehnică IV nesatisfăcător

10. Pod Timpuri Noi – Str Nerva Traian, stare tehnică IV nesatisfăcător

11. Pod Vitan Bârzești – Calea Vitan Bârzești, stare tehnică IV nesatisfăcător

12. Pod Băneasa – Șos București Ploiești, stare tehnică V urgență

13. Pod Bordei – Bd Aviatorilor, stare tehnică IV nesatisfăcător

14. Pod Floreasca – Calea Floreasca, stare tehnică IV nesatisfăcător

15. Pod Toboc – Str. Petricani, stare tehnică IV nesatisfăcător

16. Pod Pantelimon – Șos. Pantelimon, stare tehnică IV nesatisfăcător

17. Pod Colentina – Șos Colentina, stare tehnică IV nesatisfăcător

18. Pod Lacul Tei – Str. Barbu Văcărescu, stare tehnică III satisfăcător

19. Pod Lac IOR – Str. Liviu Rebreanu, stare tehnică IV nesatisfăcător

20. Pasaj Victoria – Bd Iancu de Hunedoara, stare tehnică IV nesatisfăcător

21. Pasaj Jiului – Bd Poligrafiei, stare tehnică IV nesatisfăcător

22. Pasaj Fundeni – Șos Fundeni, stare tehnică IV nesatisfăcător

23. Pasaj Mărășești – Bd Mărășești, stare tehnică IV nesatisfăcător

24. Pasajul Muncii – Șos. Mihai Bravu, stare tehnică III satisfăcător

25. Pasajul Bucur Obor – Șos Ștefan cel Mare, stare tehnică V urgență

26. Pasaj Lujerului – Șos. Virtuții, stare tehnică V urgență

27. Pasaj Pipera – Șos Pipera, stare tehnică III satisfăcător

28. Pasaj Băneasa – Bd Aerogării, stare tehnică IV nesatisfăcător

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

Ce a răspuns Nicuşor Dan, întrebat dacă soţia l-a încurajat să candideze la Preşedinţie

Taxele și impozitele locale în București cresc cu peste 10% la anul, a decis Consiliului General al Capitalei

Partenerii noștri