Live

Guvernul ar putea permite protestele, în anumite condiţii. Orban: Niciodată nu ne-am temut de adunări publice

Data publicării:
Câteva sute de persoane protestează în iunie 2018. Foto: Inquam Photos

Premierul Ludovic Orban a afirmat, vineri, răspunzând unei întrebări referitoare la relaxarea restricţiilor, că ar putea fi permise manifestaţiile, cu număr limitat de persoane şi cu respectarea măsurilor sanitare, transmite Agerpres.

"Vă spun că m-am gândit să permitem manifestaţiile, în anumite condiţii. Sigur, reglementate, cu mască, număr limitat de persoane, că am văzut nişte comentarii care sunt răutăcioase şi nu au nicio legătură cu guvernul nostru. Guvernul nostru întotdeauna a fost deschis dialogului şi niciodată nu s-a temut de adunări publice", a declarat Ludovic Orban, la Drobeta Turnu-Severin.

Anterior, și președintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, despre solicitările societății civile de a putea organiza proteste. Președintele a spus că acest lucru ar fi posibil cu respectarea restricțiilor, dacă există interes.

"Este o problemă cu siguranţă foarte interesantă. Eu aş fi de părere că, dacă se respectă normele care sunt impuse şi pentru altfel de adunări, în condiţii de strictă legalitate, cred că s-ar putea organiza şi forme de protest.

Eu cred că autorităţile care se ocupă de aşa ceva se tem mai degrabă de nerespectarea normelor. Aşa cum am văzut că au fost anumite manifestări unde toate normele au fost practic ignorate, ori aşa ceva nu ne ajută pe niciunii – nici pe protestatari, nici pe cei care vor să îşi vadă liniştiţi de viaţa lor. Deci, în principiu, în măsura în care s-ar respecta toate normele în vigoare, chestiunea s-ar putea discuta", a afirmat șeful statului.

Prim-ministrul a anunţat, în urmă cu o zi, că Guvernul va adopta luni hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.

Premierul Ludovic Orban a participat la prezentarea proiectului noii termocentrale Romgaz-GSP Power din satul Halânga, comuna Izvoru Bârzii, în apropiere de Drobeta Turnu Severin.

Redactor: Alexandru Costea

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vucic spune că nu va ceda în fața protestelor izbucnite după prăbușirea acoperișului gării de la Novi Sad: „Nu-mi pasă deloc”

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

PSD insistă ca Ciolacu să rămână premier și în viitorul Executiv. Paul Stănescu: „Încerc să-l conving.” Cum arată acum noul Guvern

Partenerii noștri