Live

Grupul DIGI a oferit bucurii pentru 1.000 de copii și tineri cu nevoi speciale, în parteneriat cu Asociația Taxiul cu Bomboane

Data publicării:

DIGI sărbătorește Ziua Internațională a Copilului printr-un nou parteneriat în fapte bune, alături de Asociația Taxiul cu Bomboane. Astfel, prin intermediul campaniei interne de responsabilitate socială, desfășurată în perioada 12-19 mai, #oameniiDIGI au oferit bucurii pentru 1.000 de copii și tineri cu nevoi speciale, sociale și dizabilități, beneficiari ai proiectului „Coiful cu biscuiți”.

În urma mobilizării angajaților DIGI din București și sub puterea hashtag-ului #avemtreabăiubim, copiii mai puțin norocoși au primit dulciuri, jucării, rechizite, cărți de colorat, de citit și, pentru asigurarea unei experiențe senzoriale complete, cei mici s-au jucat cu baloane și au purtat coifuri care să marcheze un moment de sărbătoare dedicat copilăriei. Asociația Taxiul cu Bomboane și voluntarii săi de tradiție au mers, începând din 24 mai, în școlile speciale din București, beneficiarele proiectului fiind: Școlile Gimnaziale nr. 1, 5 și 9, Școala Pentru Deficienți de Vedere, școlile pentru copiii cu deficiențe de auz și vorbire, Liceul Tehnologic Special nr. 3, Școala Profesională Specială pentru Deficienți de Auz „Sfânta Maria”.

Astăzi, caravana bucuriilor din cadrul proiectului „Coiful cu biscuiți” este dedicată copiilor din spitalele de pediatrie din București, internați la: Centrul de Recuperare Neuropsihomotorie dr. Nicolae Robănescu, Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, respectiv Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” - secția Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri. În zilele următoare, zâmbete vor fi aduse și pe chipul copiilor cu nevoi sociale din Curtea de Argeș și satele din împrejurimi.

Zilele acestea ne-am bucurat împreună cu copiii pe care i-am vizitat, ne-am bucurat de copilăria lor și am sădit amintiri frumoase. „Coiful cu biscuiți" este un proiect dedicat copiilor cu nevoi speciale și sociale, copiilor mai puțin norocoși din numeroase școli speciale și spitale din București, iar cât de curând pregătim o vizită și copiilor din zona Curtea de Argeș. Sunt recunoscător tuturor celor implicați în întreg procesul, de la realizarea coifurilor, la pregătirea pachetelor cu dulciuri, baloane, coifuri, cărți, creioane, sucuri pentru copii, iar lista de etape din proiect nu se oprește aici. De la copiii de grădiniță, elevi, liceeni, studenți, profesori, voluntari, parteneri, sponsori, până la toți cei care, lună de lună, participă și susțin prin SMS proiectele Taxiului cu Bomboane, ne-am mobilizat și ne-am dăruit din timpul nostru, ne-am implicat pentru a aduce bucurie copiilor prin proiectul Coiful cu biscuiți. Copiii înseamnă viitor, dragoste, îmbrățișări, zâmbete, în special acești copii, care sunt premianții emoțiilor”, a declarat Ion Cristian Roman, președintele Asociației Taxiul cu Bomboane.

La finalul unui parteneriat prin care Grupul DIGI și angajații din București s-au alăturat campionilor în fapte bune, aducând zâmbete pe chipurile a 1.000 de copii și tineri, felicitările și mulțumirile noastre merg către toți cei implicați, care investesc energie, timp și dragoste în viața celor mici.

Taxiul cu Bomboane este o asociație înființată în România, în primăvara anului 2012, de către Ion Cristian Roman, care și-a dorit să transforme o simplă călătorie prin București într-una specială. Astfel, misiunea asociației este îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor și a tinerilor cu nevoi speciale, sociale, cu diferite afecțiuni şi dizabilităţi, prin joc şi proiecte care să le aducă buna dispoziție, ajutându-i astfel să se integreze. În cei 10 ani de activitate, peste 90.000 de zâmbete au fost aduse copiilor internați în spitalele de pediatrie şi care învață în şcolile speciale din Bucureşti, toate acestea fiind posibile datorită sprijinului voluntar oferit de cei peste 7.000 de participanți.

Despre DIGI

DIGI este liderul segmentului de servicii de internet fix, pay-tv și telefonie fixă după cotele de piață deținute în România și unul dintre operatorii europeni de top în domeniul comunicațiilor electronice convergente, derulând operațiuni în Spania, Italia și Portugalia. Compania deține cea mai modernă (state of the art) și mai extinsă rețea de fibră optică din regiune. Grupul DIGI pune la dispoziția abonaților săi și o ofertă complexă de conținuturi trans-media, prin intermediul diviziei media care cuprinde: televiziunile Digi24, Digi Sport 1, 2, 3, 4, Digi4K, Film Now (pay-TV), Digi World, Digi Animal World, Digi Life, UTV, Music Channel și Hit Music Channel, radiourile Digi FM, PROFM, Dance FM, Chill FM și serviciul de content Digi Online.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Grupul DIGI susține accesul la educație, în cea mai nouă ediție a inițiativei sociale “Școala fără Pauză”

Vremea de 1 iunie. Temperaturile vor atinge maxime de 33 de grade Celsius

Copiii vor putea vizita gratuit Camera Deputaților, de 1 iunie. Activitățile care sunt pregătite pentru cei mici

Avertismentul ANPC pentru părinții care vor să le cumpere copiilor jucării de 1 iunie. Cum le recunoaștem pe cele periculoase

Partenerii noștri