Live

Florin Cîțu: Începe marea epurare a bugetarilor. Vor rămâne în instituții doar cei care au recomandarea unei organizații PSD

Data publicării:
Foto: Digi24

Florin Cîțu anunță pe Facebook că „marea epurare a bugetarilor începe în două săptămâni”. Restructurările au fost anunțate la sfârșitul anului trecut de ministrul Teodorovici și, conform senatorului PNL, bugetarii care vor fi dați afară nu vor beneficia de plăți compensatorii.

În funcție vor rămâne doar bugetarii care vor avea recomandare de la una dintre organizațiile PSD, iar ministerele vor deveni astfel 100% PSD-iste, potrivit lui Cîțu.

„Dragnea a luat hotărârea să păstreze, în afară de amante, rude și soferii, numai pe cei care sunt loiali lui și PSD-ului. …răman doar PSD-iștii”, a subliniat senatorul PNL.

„Noi am trimis deja către toate ministerele, toate agenţiile, colegii mei au primit şi au şi răspuns la solicitarea Ministerului de Finanţe vizavi de o situaţie clară pe tot ce înseamnă cheltuieli în zona respectivă, tot, inclusiv ce au dânşii în subordonare, coordonare sau sub autoritate, pentru a face o analiză la Finanţe. Până la final de iunie se face, pentru ca la prima rectificare să ţinem cont de aceste rezultate”, a declarat Eugen Teodorovici, în urmă cu două zile.

Eugen Teodorovici susține că își permite să fie un aspru critic al administrației, pentru că o cunoaște bine din interior, întrucât și-a petrecut viața în domeniul public, în care lucrează din 1991.

Postarea integrală a senatorului PNL Florin Cîțu:

„Dacă ești bugetar, află câți mai rămâneți la locul de muncă!

Liviu Dragnea își pregătește armata de funcționari PSD-iști. Când îi plătești, îi controlezi.

Urmează două rânduri de alegeri în 2019. În ministere se pregătesc epurările anunțate de Teodorovici încă din noiembrie 2018.

Liviul Dragnea și omul Kremlinului ne spun că nu pot implementa programul de guvenare pentru că funcționarii, care nu fac politică (!!!), din ministere și agenții se opun. - vezi filmul postat ieri.

Dragnea a luat hotărârea să păstreze, în afară de amante, rude și soferii, numai pe cei care sunt loiali lui și PSD-ului. …răman doar PSD-iștii.

Să înțelegeți mai bine, exact ca pe vremea lui Ceaușescu, în toate instituțiile deja există câte un șef politic din PSD.

Astăzi vă prezint în premieră tabelul cu numărul maxim de angajați din ministerele care astfel devin 100% PSD-iste.

Acesta este numărul maxim de posturi suportate integral de la bugetul de stat, așa cum au fost trimise de ordonatorii principali către Ministerul Finantelor Publice.

„Noi am trimis deja către toate ministerele, toate agenţiile, colegii mei au primit şi au şi răspuns la solicitarea Ministerului de Finanţe vizavi de o situaţie clară pe tot ce înseamnă cheltuieli în zona respectivă, tot, inclusiv ce au dânşii în subordonare, coordonare sau sub autoritate, pentru a face o analiză la Finanţe. Până la final de iunie se face, pentru ca la prima rectificare să ţinem cont de aceste rezultate” - Eugen Teodorovici, 18.04.2019

Pentru a vedea situația pe fiecare minister în parte, la sfârșitul lui februarie 2019, site MFP „Număr salariați bugetari”.

Înțeleg că este nevoie de recomandarea unei organizații PSD pentru a rămâne în funcție.

Marea epurare începe în două săptămâni, când se vor finaliza listele, urmând ca în treizeci de zile să fie disponibilizați toți cei care „se opun” implementarii programului de guvernare.

Atenție: această restructurare se face fără plăți compensatorii!

Tăriceanu iar o să iasă i o să spună ca el nu a fost consultat. Să vedem cine îl mai crede!”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Partenerii noștri