Live

Firea: Victimele violenței domestice vor beneficia de expertiză medicală gratuită. Agresorii trebuie pedepsiți și ținuți la distanță

Data publicării:
Gabriela Firea, la audierile din Parlament. Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Victimele violenței domestice vor beneficia de expertiză medicală gratuită începând cu anul viitor, a anunțat ministrul Familiei, Gabriela Firea. Agresorii trebuie pedepsiți și ținuți la distanță prin ordine de protecție sau brățări electronice, a adăugat ea.

Ministrul a precizat că, începând cu anul 2022, expertizele medicale și a certificatele medico-legale pentru victimele violenței domestice vor fi decontate de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse.

Firea a mai spus că va vorbi cu ministrul de Interne, Lucian Bode, pentru implementarea proiectului brăţării electronice pentru agresori.

„Voi avea chiar în această săptămână o discuție cu ministrul Bode, întrucât, potrivit legii, SIME ar trebui să fie operațional cel mai târziu la data de 1 martie 2022”, a spus ea.

„Avem nevoie, cât mai urgent, de toate instrumentele pentru a veni în sprijinul persoanelor aflate în situații disperate. Așa cum am făcut la Primăria Capitalei, încă din primul an de mandat, nu voi sta cu mâinile în sân. Un prim pas este acordarea acestui sprijin financiar pentru victimele violenței domestice. Este nevoie de protecție pentru toți cei aflați în situații de violență în familie. Prevenirea și combaterea violenței domestice trebuie să fie incluse în strategiile locale”, a spus ea.

„Agresorii trebuie să fie ținuți la distanță de victime și să poate acele brățări electronice, acolo unde există ordin de protecție emis de instanță. Voi avea discuții aplicate cu reprezentanții Ministerului de Interne ca proiectul brățărilor electronice să se aplice din 2022. Legea este în vigoare și este nevoie doar de resursele financiare pentru sistemul informatic de monitorizare” a adăugat Firea.

Ministrul a stat de vorbă cu victime ale violenței domestice care primesc ajutor specializat într-o locuință protejată.

Centrul face parte din proiectul național „VENUS – Împreună pentru o viață în siguranță!”, are 6 locuri și oferă, pe lângă hrană și găzduire, consiliere psihologică, consiliere juridică, asistență socială, consiliere vocațională, orientare și formare profesională, ocuparea forței de muncă și reintegrare socială, asistență medicală, în funcție de situația fiecărui caz în parte. 11 persoane au beneficiat de ajutor în acest centru, din martie 2020 și până în prezent.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Francesca Eastwood a fost arestată. Ce acuzații i se aduc fiicei lui Clint Eastwood

Brățări electronice pentru cei sub control judiciar sau în arest la domiciliu. Gorghiu: „Vom putea evita cazuri celebre gen Cherecheș”

Gabriela Firea intervine în scandalul planșeului Unirii din Capitală. „Dă-i, Doamne, primarului general mintea cea de pe urmă”

Gelozia l-a făcut pe un bărbat din Gorj să își înjunghie soția. Agresorul este căutat de polițiști

Partenerii noștri