Live

Femeia care a condus beată cu 148 km/oră în Iași și a ucis patru muncitori a fost plasată în arest la domiciliu

Data actualizării: Data publicării:
4 muncitori care reparau un drum au fost loviţi mortal de o şoferiţă beată. Alți 4 au ajuns la spital. Sursa: captură video

Femeia de 40 de ani care, în vara anului trecut, a ucis patru muncitori şi a rănit grav alţi trei, după ce a urcat băută la volan şi a circulat cu viteză excesivă pe o stradă din Iaşi, a fost plasată în arest la domiciliu în baza unei sentinţe definitive a Curţii de Apel Iaşi.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, portal.just.ro, judecătorii Curţii de Apel au înlocuit măsura arestării preventive a Adinei-Iuliana Ghervase cu cea a arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

Femeia este acuzată de săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, tentativă la omor calificat şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, scrie Agerpres.

"În temeiul art. 4251 alin.7 pct.2 lit. a) Cod procedură penală şi art. 206 Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de inculpata contestatoare Ghervase Adina-Iuliana împotriva încheierii din 05.12.2023, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 5992/99/2022/a8, pe care o desfiinţează în parte şi, rejudecând: În temeiul art. 242 alin. (2) Cod procedură penală cu referire la art. 218 alin. (1) Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpata Ghervase Adina-Iuliana, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de "omor calificat" prev. de art. 188 alin. 1, art. 189 alin. 1 lit. f) Cod penal, "tentativă la omor calificat" prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 Cod penal, art. 189 alin. 1 lit. f) Cod penal şi "conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe" prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, prevăzută de art. 218 Cod procedură penală raportat la art. 221 şi art. 223 Cod procedură penală, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11.12.2023 şi până la data de 09.01.2024, inclusiv, măsura preventivă constând în obligaţia impusă inculpatei să nu părăsească imobilul unde locuieşte, respectiv în localitatea Păltinoasa, nr. 22, jud. Suceava", se arată în decizia instanţei.

În momentul producerii accidentului, Adina Ghervase era într-o avansată stare de ebrietate, probele recoltate de poliţişti indicând o alcoolemie de 1,13 g/l alcool pur în sânge. Pe fondul vitezei excesive, de 148 km/h, femeia a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina în zidul unei clădiri, după care a ricoşat în grupul de muncitori care reparau o canalizare din municipiul Iaşi.

Accidentul s-a soldat cu decesul pe loc a patru dintre muncitori şi rănirea a trei dintre ei.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un copil de 3 ani a fost ucis de un TIR pe trecerea de pietoni. Tatăl și fratele lui sunt în spital în stare gravă

Trei copii au supraviețuit 55 de ore într-o mașină încinsă după un accident grav în care le-au murit părinții

Radarele fixe vor apărea din nou pe drumurile din România, alături de camere, iar cei care încalcă codul rutier vor fi automat amendați

O tânără de 25 de ani a murit după ce a intrat cu mașina sub un TIR pe autostrada A1

Partenerii noștri