Live

Doi bărbați au murit în Pitești după ce mașina lor a fost spulberată de tren

Data publicării:
Foto: Facebook/CFR

Doi bărbaţi au murit, marţi, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren, la o trecere la nivel cu calea ferată din municipiul Piteşti.

Accidentul rutier grav s-a produs pe strada Găvenii din Piteşti, la o trecere la nivel fără bariere, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

"Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Biroului Rutier Piteşti, s-a stabilit că un bărbat de 52 de ani, din Piteşti, în timp ce conducea un autoturism pe strada Găvenii (...), în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, la trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere, semnalizată corespunzător, a intrat în coliziune cu un tren personal, condus de un bărbat de 26 de ani, din Piteşti, mecanic de locomotivă", se arată într-un comunicat al IPJ Argeş citat de Agerpres.

Conform aceleiaşi surse, în urma accidentului a rezultat decesul şoferului şi al unui bărbat de 69 de ani, din Bascov, pasager pe locul din dreapta faţă al autoturismului.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vești bune pentru șoferi. Se deschide circulația pe 16 kilometri din tronsonul Curtea de Argeş - Piteşti al autostrăzii A1

Un îngrijitor al Grădinii Zoologice Pitești a murit, după ce a fost atacat de un tigru

Adolescent de 14 ani, descoperit în trafic după ce a condus 70 de kilometri cu fratele său în vârstă de 10 ani pe scaunul din dreapta

20 de kilometri din drumul expres Craiova-Pitești vor fi deschiși până de alegeri

Partenerii noștri