Live

DIGI propune oportunități de carieră pasionaților de tehnologie și inovație la cel mai mare târg IT&C

Data publicării:

În perioada 16 – 17 martie 2024, Grupul DIGI, unul dintre principalii operatori de servicii convergente de telecomunicații din România și jucător relevant la nivel european, participă la cea de-a XVII-a ediție a celui mai amplu eveniment de recrutare IT&C din România, organizat de către Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (LSAC), Universitatea Politehnica București.

În cadrul târgului de cariere găzduit la Palatul Parlamentului, candidații determinați și deschiși spre a-și dezvolta potențialul și competențele tehnice într-un mediu de lucru dinamic și competitiv sunt așteptați de reprezentanții echipei de recrutare la standul DIGI, sâmbătă, 16 martie, între orele 10:00-18:00 și duminică, 17 martie, în intervalul orar 10:00-16:00.

DIGI vine în întâmpinarea tinerilor pasionați de inginerie și tehnologie, aflați în căutare de oportunități de formare și dezvoltare profesională, cu stagii de practică și cu o ofertă variată de posturi specializate, printre care se numără: Inginer RAN Site, Inginer RAN Back Office, Inginer Date Mobile, Inginer Telecomunicații Rando, Dezvoltator Python/Dezvoltator C++, Dezvoltator PHP, Dezvoltator WEB Frontend, Dezvoltator Android, Inginer NOC Transmisiuni, Inginer Centru de Monitorizare Rețea, Analist Financiar, Agent Telesales.

Candidații dornici să își valorifice abilitățile și să înceapă o carieră promițătoare într-una dintre cele mai importante companii de comunicații din România, își pot depune CV-urile la standul DIGI, unde vor avea posibilitatea de a interacționa direct cu specialiștii în Resurse Umane pentru o mai bună înțelegere a domeniului, a oportunităților de angajare și perfecționare.

În cei 30 de ani de activitate și cu o istorie de succes, DIGI a pus în practică o viziune de business solidă, bazată pe investiții durabile în tehnologii de vârf și pe extinderea continuă a serviciilor, cu scopul de a furniza soluții de conectivitate superioare și de a satisface nevoile tot mai complexe ale milioanelor de utilizatori. În același timp, a demonstrat că deține experiența și know-how-ul necesare construirii și operării rețelelor de telecomunicații de calitate, la cele mai înalte standarde tehnologice.

Prin permanenta inovație, parteneriatele educaționale derulate și facilitarea accesului la numeroase perspective profesionale, DIGI contribuie la creșterea competențelor digitale ale tinerei generații și atractivității sectorului IT&C, transformând România într-una dintre țările cu resurse umane de mare potențial în domeniul comunicațiilor electronice și IT.

Detalii despre pozițiile deschise, cerințele specifice, modalitățile de aplicare, precum și oferta completă a locurilor de muncă disponibile în cadrul companiei pot fi consultate pe site-ul DIGI.ro, în secțiunea de cariere. 

Despre Grupul DIGI| RCS & RDS

DIGI este liderul segmentului de servicii de internet fix, pay-tv și telefonie fixă după cotele de piață deținute în România și unul dintre operatorii europeni de top în domeniul comunicațiilor electronice convergente, derulând operațiuni în Spania, Italia, Portugalia și Belgia. Compania deține cea mai modernă (state of the art) și mai extinsă rețea de fibră optică din regiune. Grupul DIGI pune la dispoziția abonaților săi și o ofertă complexă de conținuturi trans-media, prin intermediul diviziei media care cuprinde: televiziunile Digi24, Digi Sport 1, 2, 3, 4, Digi4K, Film Now (pay-TV), Digi World, Digi Animal World, Digi Life, UTV, Music Channel și Hit Music Channel, radiourile Digi FM, PROFM, Dance FM, Digi24 FM și serviciul de content Digi Online.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Grupul DIGI susține accesul la educație, în cea mai nouă ediție a inițiativei sociale “Școala fără Pauză”

DIGI se pregătește pentru lansarea serviciilor în Belgia

SkyShowtime anunță primul parteneriat în Europa Centrală și de Est cu DIGI România

Grupul DIGI, contribuție de peste 312 milioane de lei la bugetul de stat, în primul trimestru al anului 2024

Partenerii noștri