Dezastru ecologic în Maramureș: Minele abandonate îmbolnăvesc grav oamenii și otrăvesc râurile. Ecologizarea, amânată în mod repetat
Dezastru ecologic pe Râul Săsar, din Maramureș. Reprezentanții unei organizații de mediu au descoperit mii de pești morți, după ce apele de mină au ajuns, din nou, în râu. Poluarea se întâmplă de ani de zile, după fiecare ploaie, iar operațiunile de ecologizare a fostelor mine sunt amânate permanent din lipsă de fonduri. Sănătatea localnicilor este și ea grav afectată.
O vâltoare veche din Maramureș a fost salvată cu o tehnică japoneză
Vreme extremă în România. Vântul puternic a făcut prăpăd în mai multe județe
Poluare în creștere în marile orașe din România. Care sunt cauzele
Un tânăr de 19 ani din Maramureș a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 17 ani. Atacatorul a fost dus la audieri
Cel mai mare incendiu din România, din ultimii ani. Localnic: „Vântul l-a tras încoace, dintr-o dată s-au alarmat oamenii, pompierii”
„Dezastru, în viața mea n-am văzut așa ceva!” O furtună violentă a pus la pământ o pădure întreagă în Maramureș
Praful saharian sufocă România
Incendiu puternic lângă Centura Capitalei
Marea Neagră e acum una dintre cele mai minate mări
Reprezentant Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului: Apă foarte murdară în aval de Sasar, plin de puiet mort. Peste tot pesti morți.
Ioana Mihalca, jurnalist Digi24: Acesta este locul în care reprezentanții organizației pentru protecția mediului au descoperit mii de pesti morți.
Claudiu Olenici, președintele Organizației Protecția Mediului și Combaterea Braconajului: Problema apelor de mină este una persistentă, de asemenea, și cauza principală a acestor incidente de poluare.
Garda de Mediu, Prefectura Maramureș și Inspectoratul Județean de Poliție susțin că nu au primit plângeri legate de poluarea de pe râul Săsar și au refuzat să ne ofere un punct de vedere. Am solicitat o reacție și reprezentanților Sistemului de Gospodărire a Apelor, dar nu am primit-o până în acest moment. Asta deși poluarea cauzată de fostele mine este resimțită din plin și de localnici.
Bărbat: Pirita, da, când suflă vântul tot hotarul infectează.
Bărbat: Când se ridică norii de praf de acolo, apăi ne sufocă pe aicea. Dacă e zona mai poluată, e praf, trebuie să stăm în casă, închiși, cu geamurile.
Bărbat: Apele sunt poluate, într-adevăr. Și atmosfera e poluată. Praful de pe pirită care vine o bătut toată vara încoace, a distrus atât culturi de flori, culturi de castraveți, culturi de gogoșari, culturi de pomi fructiferi o distrus. Uitați-vă, ălea galbene, care nici acum nu și-au revenit după prafurile care au venit.
Medicii spun că au numeroși pacienți cu afecțiuni pulmonare și respiratorii grave. Poluarea din zonă duce și la apariția altor boli.
Anca Buteanu, medic de familie: Este afectat aparatul cardio-vascular, afecțiuni hepatice, afecțiuni comportamentale, neuro-psihice, defecte genetice, nașteri premature și afecțiuni cu care ne confruntăm în ultimul timp la copii, la copii sub 5 ani.
Fostele perimetre miniere ar fi trebuit să fie ecologizate și închise de ani de zile. Proiecte există, dar nu s-au materializat din cauza fondurilor insuficiente.
Iustin Talpoș, director Conversmin SA: Anul acesta, prin buget, s-au aprobat 53 de milioane. Din aceste 53 de milioane, din start, 5.300.000, conform legii, nu ți s-au virat pentru faptul că e acel 10% care se reține de la început. Ulterior, la rectificarea bugetară care a fost acum în luna iunie, acest 10% a fost luat și dat în altă parte, deși era nevoie maximă de banii ăștia. Garda de Mediu, singura chestiune pe care o face, este de a atrage atenția și a da amenzi, amenzi pe care poate să le dea doar statului român, că nu are cui să le dea.
Minele închise de pe teritoriul României se află în prezent în administrarea Ministerului Economiei.
Reporter: Ioana Mihalca / Operator: Sebastian Codrean
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News