Live

Dezamăgire pentru absolvenții Academiei de Poliție. Se gândesc să se reprofileze

Data publicării:

Situaţie dificilă pentru absolvenții Academiei de Poliție. Ajunși în stradă ca polițiști, foștii studenți și-au dat seama că statul nu le oferă mare lucru. Nici măcar uniforme ca să își facă treaba în condiții de siguranță. Așa că unii dintre ei spun că poate ar fi mai bine se întoarcă acasă și se reprofilează. Mai-marii poliţiei recunosc problemele, dar spun că toate vor fi rezolvate cât de curând.

„Tocmai am venit acum, în august, din promoția nouă, a fost visul meu să vin aici, îmi plăcea la Poliția Rutieră. Zic îmi plăcea, pentru că în momentul de față sunt foarte dezamăgit că nu avem echipamentul corespunzător, nu ni s-au dat gecile reflectorizante și este foarte periculos să lucrezi noaptea, nu ai o vizibilitate bună”, spune unul dintre acești tineri absolvenți.

El este doar unul din cei 400 de absolvenţi ai Academiei de Poliţie. A fost detaşat să lucreze în Capitală şi acum se plânge de condiţiile nesigure.

„Să nu ai echipamentul ăsta pe timp de noapte? Înseamnă să nu fii văzut de participanții la trafic și nu ești protejat nici de vreme”, spune Bogdan Toader, reprezentant al poliţiştilor.

Însă problema echipamentului nu e singura pentru proaspeţii poliţişti. Cei veniţi din provincie în Bucureşti şi-au dat seama că le este foarte greu să locuiască în capitală.

„Sunt probleme și cu banii de chirie. Durează foarte mult până se aprobă raportul și noi, studenții, avem o decontare foarte mică”, spune unul dintre tinerii de la Academia de Poliție.

„Până acum, deşi au fost obligaţi să vină în Bucureşti să lucreze, ei nu beneficiază de compensaţia de chirie, care este oricum într-un cuantum de 350 de lei şi sunt nevoiţi să se împumute de la prieteni sau primesc bani de acasă”, spune Cosmin Andreica, președintele sindicatului Europol. „Îşi pun în pericol siguranţa, pentru că neavând aceste elemente reflectorizante şi caschetele de culoare albă, ei se expun când ies pe carosabil şi nu mai sunt vizibili, dar vorbim şi de un bun-simţ, pentru că să trimiţi la 12 grade un agent în cămaşă cu mânecă scurtă în stradă este destul de dificil”, adaugă Andreica.

„Era obligativitatea lor să fim echipați, ca prima echipare să fie conform fișei de echipare și sunt lipsuri, n-am primit nici caschetele. Majoritatea sunt dezamăgiți pentru lipsa de interes din partea conducerii”, mărturisește un tânăr polițist.

Problemele nu-i surprind însă pe cei care au lucrat în sistem.

- Discuția este simplă. Ei nu au fost prinși în plan. Au ieșit unii la pensie și au angajat alții. Ăștia nu au fost alocați de drept și, ca atare, în fila de plan care s-a făcut, financiară, ăștia nu au fost cuprinși, explică reprezentantul unui magazin de uniforme militare.
- Nu puteau fi prevăzători?
- Nu! Pentru că nu anticipau că vor pleca așa mulți.
- Nu au avut bani să îi îmbrace pe toți!

-Știi cât costă un echipament? 3 mii de lei, la care mai adaugi 2 mii! 50 de milioane de om.

Oficialii Poliţiei Capitalei spun că știu despre această problemă și că vor căuta fonduri pentru ca în curând să îi echipeze corespunzător pe toți polițiștii. Mai mult, plata pentru chirii va fi făcută retroactiv după ce documentele vor fi aprobate.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un club cunoscut din Centrul Vechi al Capitalei a fost închis, după o razie a polițiștilor. Ce nereguli au găsit aceștia

Şase persoane, între care doi poliţişti, au fost rănite într-un incendiu la un apartament din Sectorul 2 al Capitalei

Doi polițiști aflați în misiune au fost grav răniți într-un accident pe DN7

Cinci polițiști, plasaţi sub control judiciar. Ei sunt suspectaţi de luare de mită şi fals intelectural

Partenerii noștri