Live

Consiliul General al Bucureștiului a decis suspendarea cu 12 luni a PUZ-urilor de sector

Data actualizării: Data publicării:
Consiliul General al Muncipiului București a votat pentru suspendarea PUZ-urilor din Sectoarele 2, 3, 4, 5 și 6 ale Capitalei. Foto: captură video ședința CGMB

Primarul general Nicușor Dan a propus suspendarea cu un an a cinci PUZ-uri de sector ale Capitalei (2-6), amendament care a fost adoptat de majoritatea consilierilor din Primăria Capitalei, însă nu fără contestații. PNL a reclamat termenul prea lung de suspendare, care ar urma “să-i afecteze pe bucureșteni”. De asemenea, s-au opus și consilierii PSD, care au avut același argument. Consilierul PSD Marius Pavel a argumentat inclusiv că o posibilă modificare pe care un bucureștean va dori să o aducă casei sale va avea nevoie de PUZ.

Inițial, proiectele de suspendare a PUZ-urilor sectoarelor 2-6 din București prevedeau o perioadă propusă de doi ani. Nicușor Dan cedase, joi dimineață, în cadrul ședinței Comisiei de Urbanism a Primăriei în privința dorinței sale de a impune suspendarea pe o perioadă de doi ani, la numai 24 de ore după anunțul pe care l-a făcut într-o conferință de presă. El a fost nevoit să accepte varianta de numai 3 luni, din cauză că PNL, partidul aliat, nu susținea proiectul și nu ar avea voturile necesare pentru a valida proiectul.

Conform discuțiilor din ședința conducerii PNL București, proiectul lui Nicușor Dan ar „bulversa piața imobiliară” și ar putea duce la acțiuni în instanță depuse de dezvoltatorii care se consideră prejudiciați. Surse participante la ședință au declarat pentru Digi24.ro că liberalii au decis să susțină „o variantă de compromis”, respectiv o suspendare a PUZ-urilor doar pe o perioadă de maximum trei luni. Totodată, liberalii au invocat și aspecte de neconstituționalitate pe care le-ar putea genera o suspendare a PUZ-urilor din cele cinci sectoare ale Capitalei.

Președintele PNL București, Violeta Alexandru, spunea că 3 luni este suficient.

Însă după negocieri purtate vineri în comisia de urbanism și juridică, care au întârziat începutul ședinței CGMB, au stabilit termenul final de 12 luni.

"Atitudinea de tip rezist nu se mai potrivește cât timp sunteți la putere"

În ședința de astăzi, primarul general, inițiatorul proiectului, a depus un amendament pentru o perioadă de suspendare de 12 luni, care a fost votat de majoritatea consilierilor.

În cadrul ședinței, consilierul liberal Cătălin Deaconescu a reclamat “atitudinea de tip rezist” a primarului.

„Atitudinea de tip rezist nu se mai potrivește cât timp sunteți la putere. Insistența de a avea un an termen de suspendare este foarte probabil să-i afecteze pe bucureșteni”.

Primarul Nicușor Dan a afirmat că termenul de suspendare de un an al Planurilor Urbanistice Zonale este rezonabil și că nu va afecta autorizațiile de demolare și construcție în proces de emitere.

“E adevărat că teoria dreptului administrativ spune că perioada de suspendare a unui act administrativ trebuie să fie proporțională, nu excesivă, dar suntem într-o situație excepțională, adică cinci acte administrative cu caracter normativ care reglementează peste 80% din suprafața Bucureștiului. Aceste acte au o puternică suspiciune de nelegalitate, pentru că deja Tribunalul București s-a pronunțat pe două din ele și le-a anulat. Curtea de Apel le-a suspendat executarea uneia dintre ele.

Termenul de un an care este prevăzut acum în proiect este absolut proporțional cu complexitatea unor documente de urbanism care reglementează peste 80% din amenajarea urbană a Bucureștiului.

Am avut întâlniri cu reprezentanții din CGMB în care toate aceste argumente au fost expuse de grupuri. Mi se pare nerezonabil să veniți acum cu un argument.

Există un principiu al neretroactiviății a actelor normative. Fie suspendați azi executarea acestor PUZ-uri, fie luni, marți, miercuri orice proprietar care are un spațiu verde, un teren de blocuri între case, un teren pe linia de metrou de suprafață care poate să conecteze locuitoriii din Ferentari și Giurgiului va avea un drept câștigat. Este o decizie de oportunitate”, a declarat primarul general al Capitalei.

Consilierul PSD Marius Pavel a avertizat că modificările la structurile caselor nu vor fi posibile fără un PUZ.

“Când voi vrea să fac o modificare la casă voi trebui să merg la Primăria Generală care îmi va spune că am nevoie de un PUZ”.

Deși primarul și USR au spus că dezvoltarea imobiliară a ajuns să se facă pe marginea lacurilor, fiind o intruziune în spațiile verzi din București, consilierul social-democrat a precizat că “nimeni nu poate construi pe marginea lacurilor fără un aviz de mediu”.

Pe perioada de suspendare, certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire sau desfiinţare emise de primarul Municipiului Bucureşti şi de primarii sectoarelor vor respecta prevederile documentaţiilor de urbanism anterioare. Prevederile se aplică inclusiv certificatelor de urbanism şi autorizaţiilor de construire sau desfiinţare aflate în curs de emitere la data intrării în vigoare a hotărârii.

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce spune Marcel Ciolacu despre plecarea de la șefia PSD dacă nu intră în turul doi al prezidențialelor

Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe buletinul de vot

Cum se va vota duminică la referendumul lui Nicușor Dan. Aproape 1,8 milioane de bucureşteni sunt aşteptaţi la urne

Nicușor Dan spune că a decis cu cine votează la prezidențiale: „Eu tot timpul am votat util”

Partenerii noștri