Live

Cine sunt românii care dau mită și ce probleme încearcă să rezolve cu bani

Data publicării:

Cei mai mulţi români prinşi că dau mită sunt tineri şi au studii medii. Aşa arată un studiu al Direcţiei Generale Anticorupţie, care anul trecut a cercetat aproape 1000 de persoane pentru dare de mită. Iar numărul celor care aleg varianta scurtă şi ilegală pentru a-şi rezolva problemele este în continuă creştere, avertizează ofiţerii DGA. Sociologii au o explicaţie: românul imită ceea ce se întâmplă în societate.

Maria Moiș, jurnalist Digi24: Cei mai mulți dintre suspecţii cercetați pentru dare de mită au fost prinşi în momentul în care au dat bani poliţiştilor rutieri ca aceştia să le ierte greşelile în trafic. Pe locul doi se află cei care au încercat să fraudeze examene, şi apoi ar fi dat mită în speranţa că vor scăpa de probleme.

Majoritatea celor cercetaţi de DGA pentru că au dat mită sunt tineri: au între 20 şi 40 de ani. Aproape întotdeauna, ofiţerii acţionează la pont şi reuşesc să îi prindă în flagrant pe mituitori.

Sociologii au o explicaţie pentru care tinerii sunt cei care ajung sa dea mită: pe de o parte sunt cei care se lovesc cel mai frecvent de probleme, fiind activi, dar şi societatea are o influenţă, cred specialiştii.

Adrian Dan, sociolog: Ei sunt modelaţi după chipul şi asemănarea societăţii româneşti, a adulţilor a părinţilor, într-o societate în care corupţia musteşte, este la colţ de stradă, în absolut toate serviciile, este practic imposibil să nu mergi pe legile psihologice a imitaţiei şi pe calea cea mai uşoară. Noi ne văităm foarte mult de corupţie, însă corupţia este foarte convenabilă atunci când ne ajută să rezolvăm foarte simplu o problemă personală.

Au fost cazuri în care suspecţii nici macar nu au împlinit vârsta majoratului.

Sarmizia Fetcu, purtător de cuvant DGA: În Dolj, în luna februarie anul trecut, un tânăr de 15 ani care conducea un autovehicul, desigur fără a deţine permis de conducere, a oferit 200 de euro mită lucrătorilor de poliţie care au refuzat. La extrema cealltă, avem un bătrân de 75 de ani din Teleorman care a oferit o monedă de aur unui poliţist pentru a nu mai fi cercetat într-un dosar penal.

Cei mai multi dintre românii suspectaţi de dare de mită au reuşit sa termine liceul şi studiile lor s-au oprit aici. În schimb, doar 15% au făcut o facultate, iar 22% au încheiat ciclul gimnazial sau au făcut o școală profesională.

În multe cazuri, oamenii au fost dați de gol chiar de către cei pe care încercau să îi mituiască, spun reprezentanții Direcției Generale Anticorupție.

Sarmizia Fetcu, purtător de cuvant DGA:S-au înregistrat cu peste 20% mai multe denunțuri și autodenunțuri din partea lucrătorilor de poliție. Foarte mulți sunt de la poliția rutieră, cei care sunt cei mai expuși situațiilor în care persoane, cetățeni încearca să îi mituiască.

În urma anchetelor DGA, anul trecut 111 persoane au fost arestate preventiv pentru fapte de corupţie, iar alte peste 130 au fost plasate sub control judiciar.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Patru medici și o asistentă din Timișoara au recunoscut că au luat mită. Pe lângă bani, ar fi primit miere și bulion

Kelemen Hunor: Arătarea cu cătuşe a primarului din Târgu Mureş „transmite un mesaj pe care nu îl putem accepta”

Al doilea bogătaș al Indiei, inculpat în SUA pentru fraudă și o mită de 250 de milioane de dolari

Un șofer de TIR beat a încercat să scape de dosar penal cu mită. Cât a oferit polițiștilor

Partenerii noștri