Ce poți face dacă ai rămas fără loc de muncă după 40 de ani
România se confruntă cu un deficit de forţă de muncă, dar chiar şi aşa există persoane care s-au trezit şomeri după 40 de ani şi nu mai reuşesc să se angajeze. Caută acum să se recalifice într-o meserie care să le sporească şansele de angajare. Astfel de cursuri sunt gratuite însă doar pentru cei înregistraţi la Agenţiile de Ocupare a Forţei de Muncă - adică cei care au statut de şomeri şi care primesc ajutor din partea statului. Dintre ceilalţi, sunt puţini care îşi permit să plătească astfel de cursuri. De regulă, reconversia profesională se face în domenii în care e nevoie doar de aptitudini de bază. Dar chiar şi aşa, cei care ar urma să ocupe diverse posturi nu sunt suficienţi pentru a le ocupa pe toate cele rămase vacante odată cu pensionarea celor care le ocupă acum.
Tinerii sunt dezorientați profesional
România vrea locuri de muncă și energie ieftină din proiectul centralei nucleare Doicești
Unde să te angajezi ca să câștigi mai bine
Ce așteptări au angajații de la companii în 2022
Absolvenții liceelor agricole refuză locuri de muncă plătite cu până la 900 de euro
Zile de doliu la Timișoara în amintirea eroilor căzuți în Revoluția din 1989. Mărturiile revoluționarilor
USR pune opt condiții ca să intre la guvernare. Reacția PSD-PNL-UDMR la cererile anunțate de Elena Lasconi
Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital
Accident grav pe un șantier din Capitală. O placă de beton a căzut peste un utilaj în care ar fi o persoană
După ce a fost trimisă în șomaj în urmă cu 3 ani, Mihaela Cozariuc vrea să își găsească un loc de muncă la un salon de înfrumusețare. La cei 51 de ani, femeia nu acceptă ideea să stea acasă.
Mihaela Cozariuc, cursant: Îmi place, eu am lucrat cu totul altceva. Am ajuns să fac cursurile acestea pentru că îmi place, am ales între vânzător, bucătar, mai mult îmi place la coafor.
La Iași s-au înscris la cursurile de specializare organizate de AJOFM 450 de șomeri, jumătate din cei înregistrați la foțele de munca. Cursurile durează între o lună și jumătate și 5 luni.
Femeie: Am 53 de ani și până la pensie sper să profesez în meseria de coafor. Mă simt încă în putere și pot să merg în continuare pe acest job.
Femeie: Îmi doresc de multă vreme să fac cursurile astea, m-am gândit din timpul liceului să le fac și acum am terminat liceul și am decis să vin aici.
Geta Fronea, 49 ani, cursant: A fost la alegere mai multe cursuri și am ales cursul ăsta pentru că mi s-a părut mai pentru mine, mai feminin. Poate îmi deschid un salon și o să facă copiii mei cursurile în continuare și o să lucreze.
La cele 15 specializări în meserii, la cea mai mare căutare sunt cele în construcții, servicii, instalatori, electricieni, agenți de securitate, manager proiect, inspector referent resurse umane, bucătari în domeniul contabilității sau coafor.
Doina Ghioc Mihăilescu, lector curs coafor: Sunt interesați mai ales pentru a-si deschide propria afacere sau ca să lucreze la cineva sau meargă în străinătate, deoarece diplomele care sunt obținute la noi sunt recunoscute și în uniunea Europeană și chiar am mulți, mulți absolvenți care au plecat în afară.
Ciprian Necula, director adjunct AJOFM: Persoanele sunt monitorizate de colegii mei pe o perioadă de 12 luni de la data finalizării proiectului de formare profesională, iar rata de ocupare a persoanelor partcipante la program depășeste 50%.
Cursurile de formare profesională sunt gratuite pentru cei aflați în șomaj, iar cei care sunt deja în câmpul muncii și doresc o specializare pot plăti aceste cursuri care costă între 350 și 1.000 de lei în funcție de programul de perfecționare, de calificare sau de inițiere.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News