Live

Ce a răspuns Marcel Boloș când ziariștii l-au întrebat despre Robert Negoiță, unul dintre beneficiarii amnistiei fiscale

Data actualizării: Data publicării:
Marcel Boloș, ministrul Finanțelor. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a fost întrebat miercuri de jurnaliști de ce a fost luată măsura amnistiei fiscale, în condiţiile în care sunt aproape 13.000 de contribuabili cu datorii mari la stat, iar printre beneficiari se numără şi persoane cu posibilităţi, precum Robert Negoiţă, informează Agerpres.

Aceste creanţe care vin din vechime - şi sunt creanţe de peste 5 ani de zile marea lor majoritate, aproximativ 22 de miliarde de lei - sunt creanţe pe care le purtăm de pe un an pe altul şi încercăm să recuperăm cât se poate mai bine toate aceste debite restante care sunt înregistrate la nivelul ANAF. Nu luăm decizia pentru o anumită persoană. Noi gândim ca din valoarea aceasta totuşi enormă, de 60,1 miliarde de lei, să recuperăm o parte cât mai consistentă, pentru că totuşi sunt banii cu care mai apoi putem să finanţăm proiectele de investiţii în infrastructură şi tot ce înseamnă dezvoltarea României. Altminteri noi, an de an, cum spuneam, de peste 5 ani de zile, sunt aceste creanţe care, unele dintre ele, se prescriu fără ca să încasăm un leu din ele. Şi, atunci, între a pierde tot după 5 ani de prescriere sau a încasa debitul principal, fie cu acordarea acestor facilităţi fiscale, sunt lucruri mult mai bune decât ca banii să-i pierdem în totalitate după expirarea termenului de prescriere", a explicat Marcel Boloş.

Boloș a a atras atenţia asupra faptului că o nouă măsură de amnistie fiscală nu va fi luată curând.

„Să ne gândim că amnistia fiscală nu mai vine în curând. Adică, dacă acest tip de măsură îl repetăm la intervale scurte de timp, angrenăm neconformarea plăţii impozitelor şi taxelor. Şi să ştiţi că nu suntem singura ţară care a aplicat amnistia fiscală. Trebuie doar să fim foarte atenţi ca regularitatea cu care se repetă să fie la intervale mari de timp, încât să nu angreneze după sine neconformarea plăţii impozitelor şi taxelor. E un lucru din experienţa altor ţări, Grecia, Italia, care au practicat astfel de măsuri. Ne-am uitat şi la orizontul de timp şi cam o dată la 10 ani se practică acest lucru", a spus Marcel Boloş.

Guvernul României a aprobat o serie de măsuri care privesc atât îmbunătăţirea colectării creanţelor bugetare, dar şi mai buna utilizare a fondurilor alocate pentru cheltuieli în zona serviciilor publice şi, de asemenea, o serie de măsuri pentru sprijinirea investiţiilor derulate de autorităţile publice centrale şi locale în baza proiectelor cu finanţare din fonduri externe, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, după şedinţa de Guvern.

„Este un pachet de măsuri extrem de complex care, pe de o parte, priveşte mediul de afaceri şi, pe de altă parte, priveşte cheltuielile publice ale statului pentru o mai bună utilizare a fondurilor şi sprijinirea cheltuielilor cu investiţiile necesare în această perioadă de timp în care România accesează bugetele de investiţii, pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi Politica de Coeziune”, a spus ministrul, conform Agerpres. În ceea ce priveşte partea de facilităţi fiscale, acestea sunt împărţite în două categorii, susţine Boloş.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacția lui Boloș după ce Fitch a revizuit perspectiva ratingului României. „E un semnal de alarmă”

Scandal la discuțiile de la Palatul Victoria pe viitorul buget. USR: „Au venit cu cifre coafate. Ni s-au pus în față creșteri de taxe”

Boloş: Două teme importante au fost agreate cu reprezentanţii Comisiei Europene. Care sunt acestea

Boloş: România este printre cele cinci state cărora li s-a acceptat reducerea deficitului bugetar într-o perioadă de şapte ani

Partenerii noștri