Care sunt cele mai frecvente scuze folosite de șoferii prinși beți. „Nu puteai lăsa pe cineva la volan?/ Nu, poate intra cu ea în pom”
Scuzele șoferilor după ce au fost prinși băuți la volan sunt de-a dreptul surprinzătoare. În topul explicațiilor oferite de conducătorii auto este faptul că distanța pe care o aveau de parcurs era una mică. Datele Poliției Române arată că justificarea a fost folosită cel mai des în ultimii 14 ani. Psihologii avertizează că cei care au condus băuți o dată, o vor face până sunt prinși și chiar și așa, nu se vor învăța minte.
Femeie accidentată de un polițist beat și drogat
Un șofer de 19 ani beat a lovit cu mașina șase tineri, trei dintre ei au murit pe loc
Șoferi beți, încătușați în mijlocul străzii
Deputatul Ben-Oni Ardelean, prins beat la volan
Un șofer beat a făcut slalom pe DN1 printre mașini. Ce alcoolemie avea
Scene șocante pe terenul de sport al unei școli din Sălaj
Bolojan a acceptat propunerea PNL de a fi prim-ministru
Podul suspendat peste Dunăre a fost redeschis circulației pe sensul Tulcea - Brăila
Copilul supranumit „calculator uman”. Povestea băiatului de 10 ani din Constanța, campion la aritmetică mentală
- Ce ați băut?
- Am băut 5 kile de vin.
- Mult!
- Păi nu mai stau nici pe picioare.
- Nu puteați să puneți pe cineva să conducă?
- Nu... că cine știe... poate intra cu ea în pom. Doamne ferește!
În cazul unora dintre acești șoferi, nu a existat loc de scuze, asta pentru că din cauza cantității mari de alcool, unii dintre ei au amuțit. În cazul altora, însă, polițiștii de la Rutieră au auzit fel și fel de explicații, în speranța că își vor salva permisul de conducere.
Pentru a-și justifica comportamentul șoferii au invocat diverse motive. Astfel că trei din zece conducători auto au declarat că aveau de mers o distanță mică și din acest motiv s-au urcat la volan deși au consumat alcool. Pe locul doi cu un procent de 27% se află scuza că nu credeau că o să le fie afectată capacitatea de a conduce.
Polițiștii susțin că șoferii au început să fie descurajați de faptul că în ultimii ani, au avut loc mai multe controale în trafic.
Anca Cușmir, reprezentant Poliția Română: Vin și procentele șoferilor care au declarat că consumul unei beri, a unui pahar de vin sau a 50 de ml de băuturi spirtoase nu, le-ar afecta capacitatea de a conduce în siguranță și vorbim despre aproximativ 20-25% dintre șoferi.
Psihologii trag însă un semnal de alarmă: șoferii băuți care motivează că nu se așteptau să fie prinși, cel mai probabil nu s-au urcat pentru prima dată în stare de ebrietate la volan.
Keren Rosner, psiholog: Mulți trăiesc cu impresia că sunt invincibili, minimalizează pericolul, cu toate că ei ramân conștienți că au greșit, însă încearcă să impresioneze și să aducă în prim-plan că nu s-a întâmplat ceva atât de grav încât să fie penalizați.
Alcoolul la volan se află pe locul 10 în topul cauzelor accidentelor rutiere.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News