Live

C. Dan anunță o „analiză a specialiștilor” pe tema Legii adunărilor publice: „Avem proteste foarte bine organizate fără organizatori”

Data publicării:

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, spune că nu a sugerat ca prevederile Legii 60/1991 privind adunările publice să fie modificate în aşa fel încât să fie îngrădite drepturile şi libertăţile cetăţenilor, ci doar să fie actualizate şi să fie puse în concordanţă cu realitatea. Carmen Dan a atras atenţia că au loc proteste bine organizate, dar fără organizatori, anunţate cu mult timp înainte, însă fără să fie asumate, desfăşurate în zone care nu sunt stabilite şi reglementate de lege, transmite news.ro.

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

„Nu ministrul este cel care dispune ce text din Legea 60 să fie modificat, ci am spus că va fi rezultatul unei analize a specialiştilor. Dar vedem cu toţii şi putem constata că avem proteste foarte bine organizate fără organizatori, avem proteste anunţate cu mult timp înainte fără să fie asumate, avem proteste care se desfăşoară în locuri care nu sunt stabilite şi reglementate de lege”, a declarat, vineri, ministrul de Interne Carmen Dan.

Ea a adăugat că ideea sa nu este de a modifica prevederile Legii 60 astfel încât să fie îngrădite drepturile şi libertăţile cetăţenilor, ci doar să fie puse în concordanţă cu realitatea.

„Acea abordare că această intenţie declarată de către mine de a pune în acord prevederile acestei legi în sensul îngrădirii drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti este total falsă. (...) În sensul acesta cred că putem să venim cu o contribuţie de actualizare a prevederilor unei legi vechi de 27 de an în aşa fel încât să le putem în concordanţă cu realităţile sociale pe care le traversăm. (...) Aşa cum ştiţi, a fost o discuţie inclusiv cu Avocatul Poporului şi i-am spus că avem toată disponibilitatea să sprijinim demrsul pe care dânsul l-a anunţat, acela de a cerceta, de a armonica legislaţia naţională cu toate prevederile europene pe care le identifică. Este un demes pe care îl sprijim şi cred că putem contribui la îmbunătăţirea acestui act normativ”, a mai spus Carmen Dan.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat, marţi, după audierea în Comisia de apărare din Senat, că va iniţia un proiect pentru actualizarea legii adunărilor publice, care „este foarte veche şi nu mai corespunde nevoilor şi realităţii”. Subiectul a fost abordat în timpul audierilor din comisie şi de prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Carmen Dan, martor în dosarul fișelor medicale false pentru permise de conducere

Primii politicieni care au venit să îl viziteze pe Liviu Dragnea. Cu cine își petrece primele ore în libertate

Carmen Dan: Avem ocazia ca Liviu Dragnea să vorbească despre relația cu Viorica Dăncilă, ea a scris o carte

Viorica Dăncilă nu se află pe lista PSD Teleorman pentru parlamentare. Nici Carmen Dan nu mai intră în Parlament

Partenerii noștri