Live

Bucureștiul ar putea participa la un program de neutralitate climatică

Data actualizării: Data publicării:
Bucureștiul ar putea participa într-un program privind neutralitatea climatică FOTO: Shutterstock

Un proiect de hotărâre privind participarea Bucureștiului la programul creat de Ministerul Digitalizării referitor la neutralitatea climatică se află pe ordinea de zi suplimentară a ședinței Consiliului General al Municipiului București (CGMB) din data de 31 iulie, potrivit Agerpres.

„Se aprobă participarea Municipiului Bucureşti în cadrul Misiunii Oglindă a Misiunii UE '100 de oraşe inteligente şi neutre din punct de vedere climatic până în 2030' (M100)", prevede proiectul de act normativ, potrivit sursei citate.

Sursa citată arată că în perioada iunie-septembrie, după un apel deschis de propuneri de proiecte derulate la nivel național, zece orașe vor fi selectate în cadrul programului printr-un proces competitiv.

Participarea la programul ministerului oferă oportunitatea, pentru 10 orașe din țară, să genereze schimbări pozitive și pe termen lung, de a-și îmbunătăți impactul asupra mediului și de a-și construi „comunități durabile și implicate”.

Evaluarea orașelor participante va fi realizată de un juriu internațional format din specialişti cu expertiză în domenii precum arhitectură şi urbanism, dezvoltare durabilă, mobilitate urbană, energie verde şi soluţii "smart" pentru dezvoltare urbană. 

De asemenea, sursa citată arată că orașele care vor fi acceptate în program au posibilitatea să acceseze fonduri europene în cadrul unor apeluri de proiecte destinate celor care fac parte din Misiunea 100 de oraşe şi de a pregăti "contracte climate city" (planuri axate pe trei componente: angajamente oficiale, acţiuni, investiţii) şi de a deveni astfel capabile să îşi accelereze tranziţia către atingerea neutralităţii climatice până în 2035.

Editor : Andreea Rubica

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Piaţa Matache rămâne deschisă iar hala de legume şi fructe este intactă. Comercianții afectați de incendiu au fost mutați

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

Programul magazinelor de sărbători 2024. Până când putem face cumpărături de Crăciun și Revelion

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Partenerii noștri