Arafat: Infecția cu coronavirus nu este una banală. Bolile banale nu se răspândesc cu viteza COVID-19 și nu ucid sute de mii de oameni
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, dezminte informația că infecția cu Sars-CoV-2 ar fi o "biată gripă" și spune că în lume au murit zeci de mii de persoane din domeniul medical. Acesta îndeamnă populația să respecte măsurile de prevenție a răspândirii COVID-19.
"Acum câteva zile, un profesor în medicină spunea, într-un interviu despre COVID-19, că este vorba doar despre o «biată gripă» ! În lume, zeci de mii de persoane din domeniul medical s-au infectat cu virusul care cauzează Covid-19, unii ajungând să fie în stare critică.
În SUA numărul deceselor cadrelor medicale a atins aproximativ 600, iar în Italia, Spania, China şi alte ţări decesele în rândul cadrelor medicale au fost tot la un nivel ridicat. În România, am pierdut colegi de la serviciile de ambulanţă, Pompieri, Poliţie, secţiile din spitale, iar unii au fost salvaţi la limită după o lungă luptă între viaţă şi moarte pe paturile de terapie intensivă. Oare este chiar vorba despre o «biată gripă» cum spunea colegul nostru profesor? Gripa obişnuită, chiar dacă duce la decesul unui număr de pacienţi anual, aceasta nu ucide personalul medical care îngrijeşte pacienţii respectivi.
Nu ascultaţi pe cei care încearcă să vă convingă că această infecţie este una banală. Bolile banale nu se răspândesc cu viteza cu care COVID-19 se răspândeşte şi nu ucid sute de mii de oameni şi mii de persoane din domeniul sanitar care mor la datorie îngrijind pe cei infectaţi cu virusul care cauzează această boală.
Ştiu cât de greu a fost tuturor cu măsurile de distanţare şi restricţiile care au fost impuse, dar singura soluţie pentru a evita o creştere exponenţială a numărului infectărilor este de a respecta măsurile de prevenţie prevăzute, cum ar fi purtatul măştii în spaţiile închise şi în mijloacele de transport în comun, evitarea zonelor aglomerate, aplicarea măsurilor de igienă şi colaborarea cu autorităţile pentru a reuşi, împreună, să diminuăm, cât de mult posibil, impactul acestei boli în următoarea perioadă", a scris, pe Facebook, Raed Arafat.
Potrivit secretarului de stat în MAI, COVID-19 este "o boală serioasă, fără tratament şi fără vaccin", care continuă să se răspândească pe plan mondial.
"Peste 8.500.000 de persoane infectate şi aproape 500.000 de persoane decedate pe plan mondial, iar pandemia încă este la începutul ei dacă luăm în considerare întregul mapamond. Indiferent de ce comentează unii şi afirmă alţii despre această pandemie, indiferent de cât încearcă unii să vă convingă că măsurile luate au fost exagerate şi că această boală nu este aşa de gravă, intrând în logica conspiraţiei mondiale, COVID-19 este o problemă serioasă de sănătate publică, iar limitarea răspândirii acestei boli depinde de noi toţi", arată mesajul secretarului de stat în MAI.
Acum cateva zile, un profesor in medicina spunea, intr-un interviu despre COVID-19, ca este vorba doar despre o “biata...
Posted by Raed Arafat on Friday, June 19, 2020
Redactor: Alexandru Costea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News