Live

Ministerul de Finanţe spune că va da 700 de milioane de lei şoferilor. Cine are dreptul la aceşti bani

Data actualizării: Data publicării:
Tânărul fără permis a ajuns după gratii. FOTO: Getty Images

700 de milioane de lei vor fi transferaţi în urma unei Hotărâri de Guvern direct în conturile fondului de mediu pentru restituirea taxei auto. Măsura disperată vine după ce statul nu şi-a onorat obligaţiile faţă de şoferii care au depus cereri de restituire a taxei auto iar acum oficilaii europeni au ameninţat cu măsuri de infringement. Şoferii care au aşteptat ani la rândul pentru a-şi primi banii înapoi de la stat spun că se simt batjocoriţi după ce au bătut până acum la uşi închise fără să-şi vadă banii înapoi.

Problema restituirii taxei auto, veche de zeci de ani, pare să își găsească rezolvarea. Guvernul a adoptat o Hotărâre de Guvern prin care 700 de milioane de lei sunt trimiși în bugetul fondului de mediu.

Viorica Dăncilă: „Luăm o decizie importantă şi pentru cetăţenii care trebuie să îşi recupereze taxa auto. Printr-o hotărâre pe care o adoptăm azi transferăm suma de 700 de milioane de lei din fondul de rezervă către fondul pentru mediu în scopul restituirii sumelor către cetăţeni. Astfel, vom continua să asigurăm fondurile necesare pentru recuperarea taxei auto de către toţi românii care au acest drept”.

Ministrul Finanțelor a pus și el presiune pe ANAF pentru a recupera sumele în cauză. Chiar și așa șoferii spun că ani de zile au încercat să recupereze sumele pe care statul le datora dar nu au avut succes.

„Am cumpărat un Logan, în 2011, l-am băgat pe taxi.

Ce sumă ar fi?

Vreo 12 milioane! 1.200 de lei! Hoție pe față!

De ce spuneți asta?

Tot ce ni se întâmplă nouă românilor în țara asta! O să mă duc să mă interesez să văd dacă mai este termen de depunere a actelor să văd dacă mai pot să o recuperez. Mi se pare că nu este drept și sunt niște sume foarte mari! La câți bani vin la bugetul de stat de noi românii și nu există bani pentru a fi dați înapoi, pe bune? Dintr-un salariu, mai mult de 60 la sută se duce la stat, taxe, sănătate, pe bune? Nu avem bani să restituim un drept?”

„Eu am dat pentru asta 960 de euro în 2010 și ei mi-au dat acum banii pe care i-am dat atunci!”

Oficialii spun că banii există, dar singurii care nu vor primi sumele pe care statul le datorează sunt cei ale căror situații nu sunt foarte clare.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

PSD insistă ca Ciolacu să rămână premier și în viitorul Executiv. Paul Stănescu: „Încerc să-l conving.” Cum arată acum noul Guvern

Premierul ungar Viktor Orban, primit de Marcel Ciolacu, la Guvern. Cei doi au discutat despre avantajele aderării României la Schengen

Partenerii noștri