Live

Angajații Poștei Române intră în grevă pe 1 aprilie. Mesajul transmis de conducere pensionarilor

Data publicării:
FOTO: Inquam Photos

Conducerea Companiei Naţionale „Poşta Română” a luat la cunoştinţă de decizia Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România de a declanşa conflictul colectiv de muncă sub forma unei greve generale în data de 1 aprilie. Compania subliniază că escaladarea conflictului de muncă este una artificială, iar Compania Naţională „Poşta Română” a luat toate măsurile pentru depăşirea acestuia. „Asigurăm pe cei peste două milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale „Poşta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie”, mai spune compania, transmite News.ro.

Compania Naţională „Poşta Română” transmite într-un comunicat oficial că a pus la dispoziţia salariaţilor toate posibilităţile financiare ale Companiei pentru evitarea acestui conflict colectiv de muncă.

„Compania a solicitat medierea, însă reprezentanţii SLPR au refuzat acest lucru. În contextul în care negocierile intense purtate încă de la finalul anului trecut între Compania Naţională „Poşta Română” şi SLPR nu au ajuns la un rezultat, iar SLPR a decis declanşarea grevei generale a unei părţi a angajaţilor, Poşta Română face următoarele precizări: „Compania Naţională „Poşta Română” va asigura întocmai distribuirea, conform tuturor prevederilor contractuale şi legale a trimiterilor şi drepturilor sociale pentru toţi clienţii, iar o întârziere a acestora este exclusă. Asigurăm toţi clienţii, partenerii şi instituţiile bancare de stabilitatea şi funcţionalitatea serviciilor, precum şi de soliditatea politicilor de management aflate în curs”.

Poșta Română spune că pensionarii își vor primi „drepturile sociale în termen”

Compania subliniază că „escaladarea conflictului de muncă este una artificială, iar Compania Naţională „Poşta Română” a luat toate măsurile pentru depăşirea acestuia.

„Asigurăm pe cei peste două milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale „Poşta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate drepturile sociale vor fi livrate la timp, până pe 15 aprilie, aşa cum ne-am asumat angajamentul!”, arată Poşta Română.

Compania Naţională „Poşta Română” precizează că majoritatea covârşitoare, peste 80% dintre salariaţi, îşi va îndeplini atribuţiile de serviciu cu profesionalism, ca şi până acum. La conflictul colectiv de muncă au aderat, în scris, aproximativ 20% din angajaţii Companiei.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Serie de explozii în locuri publice din Rusia. Principalii suspecți: pensionari, victime ale unor escrocherii

300 de angajaţi ai șantierului naval Damen Mangalia vor fi disponibilizați. Reacția sindicatului

Pensiile în ianuarie 2025 se livrează cu întârziere. Ce spun reprezentanții Poștei Române despre data la care românii vor primi banii

Lider de sindicat, despre bugetari: „Un etaj întreg vine la muncă după ora 10:00. Am văzut cea mai mare expoziţie de poşete de top”

Partenerii noștri