Live

Analiză Lovitură fără precedent pentru Cluj, București sau Iași. Proprietarii nu mai au cui închiria locuințele

Data actualizării: Data publicării:
FMI avertizează în privinţa unor corecţii „dezordonate” ale preţurilor locuinţelor în Europa. Foto: Guliver/Gettyimages

Piața închirierilor de locuințe a scăzut cu până la 20% anul acesta din cauza pandemiei. Cei mai mulți tineri alocă un buget cuprins între 150 și 300 de euro pentru chirie, însă nu toți vor reveni în centrele universitare. Pentru că multe facultăți fac cursuri online, cel puțin în primul semestru, unii aleg să rămână acasă. Din acest motiv, tabloul imobiliar în Cluj-Napoca, București, Iași sau Timișoara arată cu totul altfel decât în anii anteriori. 

Pandemia a schimbat inclusiv anul universitar, ceea ce are impact pe piața chiriilor în marile centrele universitare – București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, care de ani de zile trăiesc pe piața chiriilor de pe urma studenților.

În fiecare an, lunile septembrie – octombrie, care coincid cu începerea anului universitar, se caracterizau printr-o cerere foarte mare pe piața chiriilor, ceea ce ducea la creșteri de 5 - 10% ale prețurilor.

Anul acesta însă, situația s-a schimbat radical - chiriile au scăzut cu până la 20% în funcție de amplasament.

"A dispărut cererea foarte mare de la studenți. Au intrat pe piață și foarte multe proprietăți care erau folosite anul trecut în regim hotelier, proprietarii le-au scos pe piața închirierii pe termen lung, așa că ai de unde alege. Studenții nu se grăbesc, nu mai dau buluc ca în fiecare an. În septembrie, octombrie, toată lumea trebuia să își aranjeze chiria, dar acum lucrurile s-au inversat complet", a explicat Dragoș Vîlceanu.

În ceea ce privește investițiile în imobiliare – luând ipoteza în care în anii anteriori persoane fizice cumpărau în rate un imobil, îl închiriau și apoi acesta ajungea să se plătească singur – acestea sunt în continuare profitabile.

"Ideea funcționează, investițiile în imobiliare s-au dovedit profitabile, există o garanție că în fiecare an se recuperează o parte din bani.

Ce s-a schimbat însă este valoarea evaluării unui imobil, criteriu luat în calcul atunci când se acordă un credit imobiliar. Scăzând chiriile, scade și valoarea de evaluare a proprietăților respective", a afirmat Dragoș Vîlceanu.

Trăgând linie după aceste luni de pandemie, efectele se văd clar – întreaga piață imobiliară a fost bulversată, spune analistul

"Prima Casă era un factor de echilibru, se știa că pe segmentul de piață 50 – 70.000 de euro, era susținere din partea statului. De la anul, totul depinde de reglementările fiscale, dacă programul Noua Casă va intra sau nu în vigoare, de fiscalitate, ce facem cu TVA de 5% și de cum funcționează economia în general.

Încrederea oamenilor e un factor determinant pentru evoluția acestei piețe, dacă oamenii se mai angajează într-un credit pe 30 de ani", potrivit lui Dragoș Vîlceanu.

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Scoția interzice aplicația WhatsApp pe telefoanele guvernamentale

Care ar fi pierderile economice mondiale în cazul unei noi pandemii

Scandal imobiliar la Londra: o bogătașă georgiană acuză că i-a fost vândută o vilă istorică plină de molii. Cât a costat clădirea

Partenerii noștri