VIDEO. Șase protestatari au fost ridicați de poliție. Amenzi de peste 9.000 de lei
Șase persoane au fost conduse la secţia de poliţie şi au fost aplicate şapte sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 9.000 de lei pe durata protestelor care au avut loc sâmbătă seara în Bucureşti, a informat Jandarmeria.
Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital
Mașini cu nas roșu, coarne și luminițe. Amenzi pentru șoferii ale căror decorațiuni îi pun pe alții în pericol
A început sezonul petardelor, iar internetul este plin de oferte ilegale
Violențe la Paris. Protestatari ieșiți în stradă împotriva unei gale pro-Israel s-au bătut cu forțele de ordine
Antrenamente spectaculoase ale jandarmilor
Noi proteste ale pensionarilor vor avea loc astăzi la Palatul Victoria
Protest al medicilor în Piața Victoriei, după scandalul Sf. Pantelimon
Ministrul Mediului: Săptămânal sunt amendate persoane pe Transfăgărășan pentru că hrănesc urșii
Turiștii din Barcelona au fost alungați de la terase și atacați cu pistoale cu apă de localnici
Sancţiunile contravenţionale, în valoare totală de 9.100 de lei, au fost aplicate pentru injurii, tulburarea ordinii publice, împiedicarea forţelor de ordine de a-şi îndeplini obligaţiile şi refuzul de a părăsi manifestaţia la solicitarea forţelor de ordine.
Disputele dintre protestatari şi jandarmi au avut loc după ora 18, când foreţele de ordine au inceput să monteze gardurile de protecţie, iar manifestantii s-au opus.
A fost o seară a protestelor în Bucureşti și în marile oraşe. Oamenii au ieşit în stradă în număr mare, au fost peste 5.000 în Capitală şi alte câteva mii în ţară. Protestatarii sunt nemulţumiţi de coaliţia de guvernare, principalul reproş este că partidele de la putere nu-şi respectă promisiunile din campanie. Au fost şi momente tensionate la Bucureşti. Protestatarii s-au îmbrâncit cu jandarmii în momentul în care aceştia încercau să monteze garduri. Protestul antiguvernamental a durat mai bine de patru ore.
Citiți și: VIDEO REPORTAJ. Momente tensionate între protestatari și jandarmi
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News