Live

Află cum va fi „Viitorul Europei” de la Digi24

Data publicării:

Digi24 va transmite în direct, într-un maraton jurnalistic care debutează cu ediția specială a „Jurnalului de Seară de miercuri, 8 mai 2019, summit-ul Consiliului European de la Sibiu, evenimentul care va aduce în România cei mai puternici oameni din Europa.

Jurnaliștii Digi24 vor acoperi, în direct, întâlnirea preşedinţilor de stat, premierilor şi liderilor de la Bruxelles care vor decide calea pe care va merge Uniunea Europeană în viitorii cinci ani. Alături de invitați speciali, Cosmin Prelipceanu și echipa Jurnalului de Seară vor realiza, în 8 și 9 mai 2019, două transmisiuni speciale dedicate summit-ului.

Sub sloganul „Viitorul Europei”, jurnalele Digi24 prezintă o serie de materiale și reportaje speciale care explică mizele summit-ului care va aduce România pe prima pagină a Europei. Ambasadori ai statelor UE, Franța, Germania, Olanda, Danemarca, Finlanda și UK, dar și premierul Sloveniei au răspuns invitației Digi24 de a-și expune viziunea despre viitorul Europei. 

Protejarea cetățenilor și a libertăților, modelul economic european, combaterea schimbărilor climatice și promovarea intereselor și valorilor europene în toată lumea sunt cele patru teme importante ale întâlnirii de la Sibiu.

Summitul prezidat de Donald Tusk este forumul de discuție pentru Viitorul Europei și urmărește clarificarea obiectivelor care vor fi agreate de liderii europeni în iunie, la Bruxelles, la următoarea reuniune a consiliului. Alegerea vine într-un moment dificil, la capătul unor ani de provocări uriaşe pentru bătrânul continent, lovit de o criză financiară, de una a imigraţiei, de amenințarea iminentă a Brexitului, dar și de pericolul, adus în discutie de eurosceptici, de dizolvare a Uniunii Europene.

Odată cu întâlnirea Consiliului European, Sibiul va găzdui congresul celui mai mare partid european, Partidul Popular European, și o dezbatere a lui Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, cu 300 de tineri europeni. 

Televiziunea de știri Digi 24 este parte a grupului Digi | RCS & RDS. Grupul Digi mai deține deține primul post Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile Digi Sport 1, 2, 3, și 4, postul de filme (pay-tv) Film Now, televiziunile tematice Digi World, Digi Life și Digi Animal World, televiziunile de muzică UTV, Music Channel, Hit Music și posturile de radio Pro FM, Digi FM, Music FM, Dance FM și Chill FM.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Culisele dezbaterii prezidențiale de la Digi24. Simion fără stare pe scenă, Geoană numit „arogant” și reacții la alianța Lasconi-Orban

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a exprimat sprijinul UE pentru un „viitor comun” cu Republica Moldova

Klaus Iohannis a tras un semnal de alarmă, la Bruxelles, privind nevoia sprijinirii Ucrainei și R. Moldova în domeniul energetic

Abonează-te la Newsletter Digi24 - un proiect desfășurat împreună cu Financial Times Strategies, în cadrul Google News Initiative

Partenerii noștri