Live

30 aprilie va fi zi liberă pentru bugetari

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Shutterstock

Ziua de luni, 30 aprilie va fi declarată zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, pentru a face "punte" cu data de 1 mai.  Guvernul avizează o nouă zi nelucrătoare pentru acest an, a anunțat astăzi premierul Viorica Dăncilă, în ședința Executivului. 

Astfel, bugetarii vor  avea parte de o minivacanță de patru zile. 

Guvernul a stabilit, în şedinţa de joi, ca data de 30 aprilie să fie zi liberă pentru angajaţii din sistemul bugetar, având în vedere că ziua de marţi, 1 mai, este zi nelucrătoare conform Codului Muncii.

Pentru recuperararea orelor de lucru, instituţiile publice pot opta fie pentru desfăşurarea activităţii sâmbătă, 5 mai, fie pentru prelungirea corespunzătoare a programului de lucru, reglementare valabilă până în 11 mai, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

Citește și ”Lista” lui Coldea. Cine sunt trădătorii pe care i-a amenințat fostul numărul 2 din SRI”

Și de Paște, românii au avut parte de 4 zile de minivacanță, după ce Vinerea Mare a fost declarată și ea zi liberă. 

În anul 2018 vom avea 15 sărbători legale, dintre care 12 zile nelucrătoare vor pica în timpul săptămânii.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prognoza meteo pentru vacanţa de 1 Mai şi de Paşte: Va fi mai cald decât de obicei, dar va ploua mai mult

VIDEO Cum au lăsat plajele miile de turiști care au petrecut 1 Mai pe litoral

VIDEO Distracția din Vama Veche atinge astăzi punctul culminant: Turiștii se pregătesc pentru a treia noapte de petreceri

Cererea de mici pentru minivacanţa de 1 Mai, mai mare cu aproximativ 30% faţă de anul trecut

Partenerii noștri