Video Șeful Poliției Constanța, dat afară după hora cu sute de turiști de la Mamaia
Șeful Inspectoratului Județean de Poliție Constanța și-a pierdut funcția după ce au fost făcute publice imagini cu sute de turiști prinși în horă la Mamaia, fără să se respecte distanțarea socială.
Cazul a fost analizat de o comisie din cadrul Corpului de Control al Ministrului Afacerilor Interne, care a evaluat modul în care în Mamaia s-au respectat măsurile dispuse prin instituirea stării de alertă.
În urma analizei situației constatate s-au dispus ca din 30 iunie 2020, șefului IPJ Constanța să îi fie întreruptă menținerea în serviciu, după împlinirea vârstei standard de pensionare. Din 1 iulie 2020, s-a dispus încetarea împuternicirii adjunctului șefului IPJ Constanța pe linie de ordine publică, a anunțat Poliția Română.
Comisarul-șef de poliție Glugă Constantin Adrian a fost împuternicit ca șef al Poliției Constanța, pentru 3 luni, iar comisarul de poliție Nucu Marian, ca adjunct al său, pentru aceeași perioadă.
Totodată, Poliția a suplimentat numărul efectivelor care acționează pe litoral. Astfel, 182 de polițiști au fost delegați la IPJ Constanța.
În total, peste 500 de polițiști acționează pe litoral.
În Mamaia, în 20 iunie, oamenii au încins o horă chiar pe promenadă. În imagini s-a văzut cum turiștii se distrau fără să păstreze distanțarea socială.
Redactare Georgiana Marina
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News