Live

Șapte oameni răniți, după ce mai mulți stâlpi de electricitate au fost doborâţi de un tren. Oamenii se aflau la locul unui alt accident

Data actualizării: Data publicării:
Foto: ISU Vâlcea

Şapte persoane au fost rănite, dintre care trei sunt în stare gravă, după ce au fost lovite de câţiva stâlpi de electricitate doborâţi de un tren. Oamenii se aflau la locul unui accident rutier, produs luni dimineaţa în localitatea Călimăneşti, potrivit ISU Vâlcea.

Din primele verificări efectuate, a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 49 de ani, în timp ce conducea un autovehicul, din motive tehnice, a părăsit șoseaua și a intrat într-un stâlp, anunță sursa citată. 

În timp ce se efectuau cercetările la fața locului, un tren ar fi acroșat o linie electrică și a agățat un cablu care a rănit 7 persoane, dintre care un elev de poliție.

"Accidentul s-a petrecut în localitatea Călimăneşti, la ieşirea spre Sibiu din staţia CFR Păuşa, unde un tren de persoane a agăţat un stâlp care fusese lovit în prealabil de un TIR. În cădere, stâlpul fiind cu fire de electricitate pe el, a angrenat alţi doi stâlpi. În momentul trecerii trenului, se efectuau cercetări pentru primul accident, astfel că în zonă se aflau mai multe persoane. Trenul şi-a continuat deplasarea, însă din căderea stâlpilor au rezultat mai multe victime care lucrau la faţa locului pentru restabilirea situaţiei de normalitate", au transmis reprezentanţii ISU Vâlcea.

La locul accidentului au fost trimise trei echipaje medicale (un SMURD şi două ambulanţe SAJ), care au preluat trei dintre victime, aflate în stare gravă, celelalte primind îngrijiri medicale la faţa locului.

În zonă a fost deplasată şi o autospecială de stingere care alături de un echipaj al Serviciului de Voluntari din Călimăneşti asigură măsurile de prevenţie a unui eventual incendiu.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Câți civili ucraineni au fost uciși de ruși de la începutul conflictului. ONU a dat publicității cifrele oficiale

11 persoane au murit într-un incendiu la un bar de karaoke din Vietnam. „Poliţia bănuieşte că localul a fost incendiat intenţionat"

Carambol cu trei mașini în Mehedinți. Mai multe victime au fost duse la spital

Europa, acaparată de greve de călătorie. Pe ce aeroporturi vor fi afectate zborurile și ce trenuri vor avea întârzieri 

Partenerii noștri