Live

Jaf de 900.000 de euro la un depozit de lângă București

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Facebook/MAI

Poliţiştii au reţinut şapte persoane care ar fi pătruns în depozitul unei societăţi comerciale din Corbeanca, de unde ar fi sustras mai multe ceasuri tip smartwatch şi căşti wireless, prejudiciul reclamat de firma respectivă fiind de aproximativ 877.720 de euro, informează Agerpres.

"La data de 18 ianuarie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov au efectuat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, 11 percheziţii la domiciliile mai multor persoane, membri ai unei grupări bănuite de furt calificat", informează un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov transmis, marţi, AGERPRES.

Zece percheziţii au fost în Ilfov.

În urma percheziţiilor, şapte persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Ilfov pentru cercetări.

Au fost ridicate mai multe înscrisuri şi două autoturisme, acestea fiind indisponibilizate pentru continuarea cercetărilor.

"În urma probatoriului administrat, cele 7 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând ca acestea să fie prezentate, în cursul zilei de astăzi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov cu propuneri legale", arată sursa citată.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, care a produs consecinţe deosebit de grave, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.

La activităţi au participat poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Ilfov, Serviciului Criminalistic Ilfov, forţe operative de la subunităţile teritoriale de poliţie din Ilfov, precum şi jandarmi din Ilfov.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat a jefuit o benzinărie din Calafat, ameninţând-o pe vânzătoare cu un cuţit

Jaf de aproape șapte milioane de euro, la cel mai vechi muzeu de artă sacră din Franța. Cum au acționat hoții

Cel mai mare jaf din istoria Bitcoin: Cum au reușit „Crocodilul de pe Wall Street” și soțul ei să fure peste 10 miliarde de dolari

Un convoi umanitar ONU a fost atacat „cu violență” în Fâșia Gaza. Aproape 100 de camioane care transportau alimente au fost jefuite 

Partenerii noștri