Live

VIDEO. Coadă uriașă la Institutul Oncologic. Zeci de pacienți au așteptat în curtea spitalului să intre la consultație sau tratament

Data publicării:
Foto: Facebook/ Cristina Severin

Aglomerație în această dimineață la Institutul Clinic de Oncologie din Capitală. Zeci de oameni cu probleme oncologice au stat în curtea spitalului Fundeni, fără să respecte regulile referitoare la distanțarea socială la intrarea în spital. Cu atât mai mult cu cât mulți dintre pacienții oncologici au sistemul imunitar slăbit din cauza tratamentelor anticancer. Managementul spitalului spune că se va găsi o soluție pentru a evita astfel de aglomerări.

Ceea ce s-a întâmplat a fost o consecință a două lucruri: în primul rând, au venit mai mulți pacienți decât de obicei, din cauza faptului că s-a relaxat totul și au venit mulți pacienți pentru controale, pentru lucruri pentru care până acum au stat acasă. Al doilea lucru e că am introdus un filtru suplimentar pentur pacienții care fac tratament în institut - și aici vorbim de peste 300 de pacienți pe zi - și anume, recoltarea de teste pentru COVID. Pentru lucrul ăsta, pacienții trebuiau să aștepte să fie recoltați. Și de asta s-a întâmplat ce s-a întâmplat și mâine nu se va mai repeta”, a spus la Digi24 Bogdan Tănase, director medical al Institutului Oncologic București.

El a spus că a fost făcut un triaj mai eficient al pacienților, în așa fel încât să fie despărțiți pe categorii.

Noi am implementat un sistem de triaj până acum, de când a început epidemia, toți pacienții care intrau în institut treceau printr-un triaj epidemiologic, erau 10-20 de oameni acolo, în funcție de numărul de pacienți, și erau oameni care până acum și-au învățat rolul perfect și evitam aglomerația. Iar acum trebuie să le spunem clar ce e de făcut ca să fie testați toți pacienții care vor veni la tratament în institut”, a adăugat Tănase.

El spune că nu ar fi fost necesară prezența tuturor pacienților la spital, pentru că unele controale puteau fi făcute în continuare telefonic, și că unii dintre pacienți au venit fără a avea programare.

Sunt și pacienți care, paradoxal, refuză testarea pentru COVID și toate lucrurile astea trebuiau lămurite. Sunt ordine care impun testarea COVID la pacienții oncologici, trebuie testați la fiecare cură de chimioterapie, la pacienții care fac radioterapie trebuie testați de 3 ori în decursul tratamentului, iar la pacienții chirurgicali, înainte de intervenție. La volumul nostru de pacienți, apăsarea pe noi este foarte mare”, a spus medicul.

Întrebat dacă medicii ar putea să-i sune pe pacienți și să-i programeze pentru a evita aglomerația, Tănase a spus: „E o încărcătură suplimentară pentru fiecare medic să facă lucrul ăsta. Sunt și pacienți care vin fără niciun fel de programare, iar cei care vin din provincie vin la ora la care îi aduc mijloacele de transport și ăsta e un lucru pe care nu-l putem controla”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

Ce a aflat un bărbat după câteva analize de rutină

Tot mai multe cazuri de cancer intestinal depistate la tineri. Care sunt cauzele

Doi părinți din Australia au pretins că fiul lor are cancer pentru a primi donații. I-au ras sprâncenele și l-au pus în scaun cu rotile

Partenerii noștri