Live

Valeriu Gheorghiță: Zeci de mii de vaccinuri AstraZeneca, care se apropie de expirare, vor fi distruse

Data actualizării: Data publicării:
Zeci de mii de doze de vaccin AstraZeneca din România expiră la 30 iunie 2021 Foto: Profimedia

România va distruge 35.000 de doze de vaccin AstraZeneca, al căror termen de expirare este 30 iunie, a anunțat, joi, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. Decizia, ca și cea a închiderii unor centre de vaccinare, vine în condițiile în care interesul populației pentru vaccinarea anti-COVID este într-o scădere accentuată.

„Pe 30 iunie expiră 35.000 de doze de vaccin AstraZeneca. Probabil nu le vom putea folosi. Vor intra pe procedura de distrugere”, a spus joi, într-o conferință de presă, medicul Valeriu Gheorghiță. 

Duminică, Valeriu Gheorghiță declara la Digi24 că statul român va încerca să redistribuie sau să vândă aceste doze de vaccin care se apropie de expirare.

„Noi încercăm să distribuim - ele sunt de fapt doze care se regăsesc la nivelul direcțiilor de sănătate publică, în centrele regionale de depozitare și în centrele de vaccinare. Sunt doze care au fost distribuite cu mult timp în urmă, însă ca urmare a scăderii importante a numărului de persoane care se vaccinează cu acest vaccin, evident că aceste doze au un risc de a ieși din termenul de valabilitate în perioada următoare. Tocmai de aceea, pentru noi este important la acest moment să creștem capacitatea de stocare, dar, pe de altă parte, să evităm să iasă din valabilitate aceste doze”, spunea Valeriu Gheorghiță. El a explicat că aceste doze trebuie să fie redistribuite fie la nivel european, fie să intre în mecanismul de revânzare sau de donație. „Este etic și este firesc să beneficieze de vaccinuri cei care își doresc să se vaccineze, care au nevoie de ele și sunt țări terțe care nu au avut un acces atât de bun, atât de facil la vaccinuri cum a avut România, ca și celelalte țări europene, și tocmai de aceea este important să susținem și celelalte țări, pentru a egaliza accesul la vaccin”, puncta Valeriu Gheorghiță.

După toate probabilitățile, eforturile autorităților române de a valorifica aceste vaccinuri s-au soldat cu un eșec.

Din cauza unor incidente de tip trombotic, vaccinul AstraZeneca a intrat într-o accentuată cădere de popularitate în țările Uniunii Europene, unde populația are la dispoziție și alte trei tipuri de vaccin anti-COVID autorizat.

Citiți și: Angela Merkel a făcut rapelul cu un vaccin diferit. La prima doză primise serul AstraZeneca

Centre de vaccinare închise

Pe de altă parte, interesul pentru vaccinare în România a scăzut drastic, pe măsură ce cifrele bilanțului zilnic de infectări au arătat o îmbunătățire constantă a evoluției epidemiei, iar autoritățile au trecut la măsuri de relaxare. Totuși, pragul de vaccinare de 5 milioane de persoane, pe care guvernul și-l stabilea pentru începutul lunii iunie, încă nu a fost atins. 

În acest context, 45 de centre de vaccinare și-au sistat activitatea, iar în 314 centre programul a fost redus de la 12 ore la 6 sau chiar la 4 ore. „Vom avea centre cu program închis 2-3 zile , pentru ca echipele sa vaccineze în mediul rural”, a mai anunțat joi Valeriu Gheorghiță.

El a mai spus că sunt 2.451 de cabinete de medicină de familie unde se fac vaccinări anti-COVID, iar 50% dintre acestea sunt în mediul rural. Aproape 169.000 de persoane au fost vaccinate prin intermediul acestor cabinete. 

Rata de vaccinare a ajuns la 45 la sută în București. Capitala care este urmată de municipiul Cluj-Napoca, cu o 41,9 la sută. Opt județe au peste 30% din proporția populației vaccinate.

În prezent, sunt active 797 de centre de vaccinare, însă numărul lor se va reduce în perioada următoare, pentru că atenția se va îndrepta către mediul rural.

Valeriu Gheorghiță spune că e important ca numărul românilor care se vaccinează împotriva COVID să fie cât mai mare, în condițiile în care varianta delta a coronaviruslui, depistată inițial în India și care este mai contagioasă, va deveni în curând dominantă la nivel global.

Tulpina Delta a coronavirusului făcut deja prima victimă în România. Este vorba de o femeie în vârstă de 72 de ani, care era internată la Spitalul Judeţean Piteşti și nu era vaccinată.

Autoritățile din România estimează că spre sfârșitul lunii august, varianta delta va deveni dominantă și în România.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat de 62 de ani din Germania s-a vaccinat anti-Covid de 217 ori. Ce au constatat cercetătorii

Andrei Baciu și-a dat demisia de la șefia CNAS

DNA: Florin Cîțu e urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave

Florin Cîțu a fost la DNA, în dosarul vaccinurilor: Mi-am exercitat atribuțiile de prim-ministru cu respectarea legislației în vigoare

Partenerii noștri