Live

Un bărbat a murit după ce a fost plimbat trei zile între spitale. „Unde erau medicii? Chiar toată lumea se ocupă numai de COVID?”

Data publicării:
Un bărbat a murit după ce a fost plimbat trei zile între spitale. Foto: Facebook

Un bărbat de 46 de ani din Galați a murit după ce a fost plimbat inutil de la un spital la altul, trei zile la rând, fără să primească niciun tratament. Bărbatul avea pneumonie. Era vaccinat cu schema completă și ieșise negativ la testele COVID.

Adriana Chirilă - soţia victimei: În România anului 2021 se mai moare de pneumonie? Deci unde erau medicii? Chiar toată lumea, toți medicii se ocupă numai de COVID? Și ăștia care nu au COVID îi lăsăm să moară așa cu zile?

Revolta văduvei vine după ce soțul ei nu a putut fi tratat în niciun spital din Galați. Bărbatul a acuzat inițial o durere în spate și a luat acasă câteva antiinflamatoare. Când a început sa facă febră, soția a sunat la 112, dar i s-a spus că salvarea poate veni abia după 2 zile. Fără să mai stea pe gânduri, au luat un taxi și au plecat la Spitalul de Urgență. Aici bărbatul a fost lăsat să aștepte 12 ore în fața spitalului, până a primit rezultatul testului pentru Covid.

Adriana Chirilă - soţia victimei: La ora 20 când l-am sunat, seara, deja avea gura încleștată, nu mai putea de frig, în condițiile în care el nu se simțea bine, făcea și febră și a stat numai afară pe bancă. I-am zis vino acasă, ce să mai stai. Ce-ți zic femeile alea de acolo, te-a văzut vreun medic? Nu!

Mihai Polinschi - medic SAJ Galaţi: Pacientul tușea, avea ceva dureri toracice, semne de impregnare virală sau bacteriană, deci o infecție.

Cu toate acestea, bărbatul a plecat acasă, iar după miezul nopții a aflat că nu are COVID. A doua zi a revenit și a fost transferat la spitalul TBC cu diagnosticul pneumonie. Medicii i-au spus că are saturația de oxigen mică, așa că l-au trimis înapoi la Spitalul Județean de Urgență.

Adriana Chirilă - soţia victimei: L-au plimbat degeaba. Au pierdut vremea. Mi-a zis că stă pe un scaun, dar se simte foarte moleșit, nu mai are puterre de nimic și că a cerut la doamnele de acolo o pastilă sau o perfuzie să-i facă și a zis că nu se poate fără știrea medicului să-i facă nimeni nimic.

Două ore a fost ținut într-un container, iar când starea i s-a agravat a fost internat la terapie intensivă. Soția a vrut să afle care este starea lui, însă a fost mustrată.

Adriana Chirilă - soţia victimei: Doamna de acolo, foarte deranjata, că am deranjat-o nu știu de la ce, mi-a zis: ce vrei dragă să îți spun, este grav, că dacă nu era grav, nu ajungea aici. Păi este grav din cauza voastră, a medicilor, care nu v-ați ocupat de el. Că dacă îi dădeați un tratament, nu era și nu se ajungea la situația la care s-a ajuns.

A treia zi familia a fost anunțată că bărbatul de 46 de ani a murit. Rudele sunt revoltate și au depus o plângere la conducerea Spitalului de Urgență Galați.

Violeta Şapira, purtător de cuvânt Spitalul de Urgență Galaţi: Unitatea sanitară a demarat deja măsurile de verificare urmând ca rezultatele să fie comunicate petentei în termenul legal.

Cei doi soți aveau un băiat de 11 ani, care a rămas fără tată.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Mulțumim cerului”. Speranță în agricultură după seceta din ultimii ani. Culturile de toamnă și livezile și-au revenit spectaculos

Un bărbat din Galați a murit, după ce s-a opărit la duș în timp ce se afla în arest. Fusese reținut după ce și-a ucis părinții

VIDEO Panică la târgul de Crăciun din Galați, după ce roata panoramică s-a blocat din cauza unei pene de curent

Pelerinaj la moaștele Sfântului Andrei, la Galați. Credincioșii s-au rugat pentru pace, sănătate și înțelepciune

Partenerii noștri