Tonul la conservă, contaminat cu mercur. „Un adevărat scandal de sănătate publică”. Pericolele la care sunt expuși consumatorii
Tonul din conserve este în mare parte contaminat cu mercur, o substanță periculoasă pentru sănătate, arată un raport publicat marți, 29 octombrie, de ONG-ul francez Bloom și organizația europeană Foodwatch. Cele două organizații non-profit solicită marilor lanțuri de distribuție și autorităților publice „să ia măsuri urgente", scrie AFP, citată de News.ro.
Studiul s-a făcut pe 148 de conserve de ton selectate aleatoriu din cinci țări europene (Franța, Germania, Anglia, Spania și Italia), iar rezultatele arată că în proporție de 100% au fost contaminate cu mercur.
Asociația de mediu afirmă că peste jumătate dintre conserve depășesc limita de mercur de 0,3 mg/kg stabilită pentru alte specii de pește.
Organizația Bloom acuză că nivelul maxim admis de mercur nu este stabilit în funcție de riscurile pentru sănătatea umană, pentru a nu influența vânzările:
„Nivelurile maxime de mercur din ton în vigoare în prezent în Europa au fost stabilite în funţcie de nivelul contaminării constante a tonului şi nu în funcţie de pericolul pe care-l reprezintă mercurul pentru sănătatea omului, pentru a se asigura vânzarea a 95% din ton”, informează Bloom.
Impactul asupra sănătății
Mercurul, un metal toxic provenit în mare parte din emisiile centralelor pe cărbune, este considerat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) una dintre cele mai periculoase substanțe pentru sănătatea publică.
În ocean, mercurul se amestecă cu bacterii şi se transformă în metilmercur, un derivat şi mai toxic, care afectează grav sistemul nervos central, relatează sursa citată.
Expunerea la acest derivat poate duce la probleme neurologice și tulburări comportamentale, anunță Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
În Franța, marca de ton Petit Navire este criticată pentru un conținut de mercur de 3,9 mg/kg, iar ONG-urile cer Comisiei Europene să reducă limita de mercur pentru ton la 0,3 mg/kg, la fel ca în cazul altor specii de pește, pentru a proteja consumatorii.
„Cerem ca puterile publice să consolideze reglementarea şi, fără să aştepte, ca distribuitorii să nu mai comercializeze decât produse sub pragul cel mai protector”, rezumă directoarea de campanii a Foodwatch, Camille Dorioz.
Editor : Andreea Stanciu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News