Live

"Sunt foarte multe probleme" cu spitalele din subordinea Primăriei București, susține Rafila: Colentina nu a avut autorizație două luni

Data actualizării: Data publicării:
Spitalul Colentina a funcţionat două luni de zile fără autorizaţie sanitară, susține ministrul Alexandru Rafila. FOTO: Facebook

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susține că este necesară o reformă a spitalelor din administraţia bucureşteană și dă ca exemplu situația de la spitalul Colentina, care a funcţionat două luni de zile fără autorizaţie sanitară.

"Spitalele din subordinea Primăriei Capitalei au un coordonator în momentul de faţă, se numeşte ASSMB (..) E o doamnă foarte inimoasă, foarte vocală acolo, doamna Sivache. Am avut foarte multe probleme cu aceste spitale din subordinea Primăriei”, a declarat ministrul Sănătăţii, arătând că ”Spitalul Colentina funcţionează fără autorizaţie sanitară de funcţionare, a funcţionat două luni de zile, iar alte spitale au probleme serioase”.

Alexandru Rafila a precizat despre spitalul Colentina că ”i-a expirat autorizaţia sanitară la sfârşitul anului trecut, în luna ianuarie şi nu a avut autorizaţia sanitară în luna ianuarie şi o parte din luna februarie”.

”Imediat cum am aflat acest lucru am trimis Direcţia de Sănătate Publică, avem un raport complet al evaluării activităţilor acolo în spitale. Între timp, cred că a fost obţinută această autorizaţie dar este regretabil că un manager al unui spital aflat în subordinea primăriei nu ştia că spitalul nu are autorizaţie”, a arătat Rafila, precizând că va pune la dispoziţie acest raport al corpului de control.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că ”o reformă a spitalelor din administraţia bucureşteană este necesară, pentru că este clar că acolo sunt foarte multe lucruri care nu funcţionează".

El a subliniat că nu trebuie să se meargă pe ideea că se vor desfiinţa spitale, pentru că opţiunea este clară şi nu se vor desfiinţa.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vântul puternic a doborât 82 de copaci în Bucrești. 69 de autoturisme au fost avariate

Băiat de 18 ani, înjunghiat de un tânăr în Sectorul 5 al Capitalei. Agresorul a fost arestat preventiv

Bilete mai scumpe la metrou începând cu 1 ianuarie: Cât ar urma să coste o călătorie. Propunerile Metrorex

Nouă spitale și Serviciul de Ambulanță vor asigura asistență medicală de urgență în zilele de Crăciun, în București

Partenerii noștri