Live

Studiu. Cum se schimbă comportamentul oamenilor după consumul de alcool cu energizant

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Shutterstock

Amestecarea băuturilor energizante cu alcoolul poate înrăutăţi efectele negative ale consumului compulsiv de băuturi alcoolice, conform unui studiu recent.

O echipă de oameni de ştiinţă a ajuns la concluzia că această combinaţie poate diminua capacitatea de comunicare socială şi abilitatea de a resimţi teama, informează marţi Press Association.

Potrivit cercetătorilor, aceste efecte contrazic aşteptările multor persoane care amestecă cele două tipuri de băuturi pentru a contracara efectul sedativ al alcoolului, a fi mai alerţi şi a resimţi mai puţin starea de beţie, potrivit Agerpres.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Portsmouth şi de la Universitatea Federală Santa Maria din Brazilia au testat pe exemplare de peşte zebră efectele taurinei, unul dintre ingredientele principale din multe băuturi energizante, şi ale alcoolului asupra răspunsului social şi asupra fricii.

Cercetătorii au descoperit că taurina amplifică proprietăţile de reducere a fricii generate de alcool, însă afectează comunicarea socială.

"Efectele combinării alcoolului cu băuturile energizante urmează să fie stabilit. Acest studiu este primul care demonstrează că cele două asociate pot exacerba unele efecte negative ale consumului compulsiv de băuturi alcoolice, respectiv reducerea fricii şi problemele de comunicare socială cauzate de intoxicaţie care măresc riscul de (implicare în) bătăi, violenţă şi comportamente riscante", a notat unul dintre autorii cercetării, doctorul Matt Parker de la Universitatea Portsmouth.

În cadrul studiului publicat în Journal of Psychiatric Research, oamenii de ştiinţă au analizat modul în care taurina şi alcoolul - în cantităţi care reflectă niveluri ce ar induce intoxicaţie moderată la om - afectează comportamentul a 192 de peşti zebră.

Peştii care au fost expuşi la alcool şi taurină au avut mai puţine interacţiuni sociale cu exemplarele din grupul lor în comparaţie cu cei expuşi doar la apă sau doar la alcool. În plus, aceşti peşti au prezentat un comportament mai riscant, petrecând mai mult timp într-o zonă situată în apropierea unui prădător spre deosebire de semenii lor din alte grupuri.

„Consumul compulsiv de băuturi alcoolice şi, în general, abuzul de alcool reprezintă o problemă importantă în Marea Britanie şi în alte zone ale lumii, înregistrându-se numeroase internări în spitale în urma afecţiunilor sau a accidentelor provocate de intoxicaţie, care costă NHS (Serviciul Naţional de Sănătate din Regatul Unit - n.a.) milioane (de lire) în fiecare an", a explicat Parker.

"Alcoolul ne reduce inhibiţiile şi în doze mici poate produce relaxare şi euforie. În doze mari însă, această reducere a inhibiţiei poate cauza probleme, bătăi sau comportament riscant", a adăugat cercetătorul.

"Peştii zebră au răspunsuri biologice şi comportamentale la alcool similare (omului) şi sunt o specie foarte sociabilă, ceea ce îi face ideali pentru studiul efectelor alcoolului asupra comportamentului. În cazul de faţă, am descoperit că adăugarea taurinei, un ingredient prezent în multe băuturi "energizante", pare să exacerbeze alegerile riscante ale peştilor zebră şi să le diminueze coeziunea socială. Datele par să sugereze că amestecarea alcoolului şi taurinei ar putea fi un factor al accentuării unora dintre efectele negative ale alcoolului. Oamenii ar trebui să fie conştienţi că un consum de băuturi energizante combinate cu alcool le poate afecta judecata şi, în consecinţă, ar trebui să facă acest lucru cu precauţie", a încheiat Parker.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Copiii români de la țară, victimele sărăciei. 250.000 dintre ei se culcă flămânzi seară de seară. „Am învățat că nu trebuie să renunț”

Vinul spumant, tot mai cumpărat în ultimii ani. „Românul a învățat să îl consume, de la micul-dejun până la cină”

Cercetătorii au descoperit cauza fenomenului misterios al craterelor explozive din Siberia. „Un semn terifiant că Arctica se schimbă”

Orașul unde aerul este atât de poluat încât jumătate dintre locuitori cer ajutor medical

Partenerii noștri