Spitalele private ar putea accesa oricând fondurile statului pentru programele de sănătate
Ministerul Sănătății are în dezbatere publică o ordonanță prin care spitalele și clinicile private vor putea accesa oricând fonduri bugetare cuprinse în programele de sănătate. În prezent, acestea puteau implementa programe de sănătate doar dacă era depășită capacitatea furnizorilor publici, potrivit Mediafax.
„Prin proiectul de act normativ se propune ca serviciile medicale din cadrul programelor naționale de sănătate curative, care se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate să se deruleze în mod unitar atât prin furnizori publici, cât și prin furnizori privați, în mod similar cu reglementarea privind furnizorii privaţi de medicamente şi dispozitive medicale. Astfel, se asigură accesul imediat al pacienților la tratament in cadrul programelor naționale de sănătate curative și, funcție de opțiunea acestora, prin furnizorii care sunt autorizați și evaluați și care au încheiat contracte de furnizare de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate”, se arată în expunerea de motive a proiectului de ordonanță care modifică Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Potrivit actului normativ, furnizorii privați de servicii medicale puteau implementa programe de sămătate ale statului, doar atunci când era depășită capacitatea furnizorilor publici de a le implementa.
„În cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, implementarea programelor naţionale de sănătate se realizează prin unităţi de specialitate, respectiv instituţii publice, furnizori publici de servicii medicale, precum și furnizori privaţi de servicii medicale pentru serviciile medicale care excedează capacităţii furnizorilor publici de servicii medicale, selectate în baza criteriilor aprobate în normele tehnice de realizare
a programelor naţionale de sănătate”, se menționează în ordonanța aflată în dezbatere publică pe Ministerul Sănătății.
Guvern: Ordonanța îmbunătățește accesul pacienților la tratament
„ Se va îmbunătăți accesul pacienților la tratament, prin acordarea unor servicii integrate și servicii conexe în cadrul unor programe naționale de sănătate curative, având în vedere faptul că în anul 2020 va începe derularea programului național pentru persoanele cu afecțiuni din spectrul autist, precum și faptul că în cadrul programelor naționale de sănătate curative, pentru unele dintre aceste programe vor fi acordate servicii integrate, care pot cuprinde, după caz, medicamente, servicii medicale, investigații paraclinice etc”, arată impactul social din actul normativ.
Potrivit Executivului, odată cu această reglementare„se asigură accesul facil la eliberarea de certificate de concediu medical și la indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate în timp util în cazul bolnavilor diagnosticați cu SIDA şi afecțiuni neoplazice, prin eliminarea verigii intermediare birocratice, respectiv eliminarea obligației avizării de către medicul expert al asigurărilor sociale a prelungirii până la un an şi 6 luni a certificatelor de concediu medical”.
Editor web: Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News