Live

Sorina Pintea, la Digi24: Avem nevoie de donare, Biserica Ortodoxă Română sprijină acest lucru

Data actualizării: Data publicării:
Dr. Radu Zamfir, președintele Agenției Naționale de Transplant, și ministrul sănătății, Sorina Pintea, au fost invitații „Jurnalului de seară” de la Digi24

Ministrul sănătății, Sorina Pintea, a declarat joi seară, la Digi24, că în acest moment pe lista transplantului pulmonar din România sunt 31 de pacienţi și a anunțat că a semnat un acord cu Ungaria în domeniul transplantului pulmonar, care ar permite în viitor o colaborare în privința a zece pacienți pe an.

„Acordul cu Ungaria va avea în spate nişte condiţii tehnice specifice, avem un grup de lucru format din dr. Radu Zamfir, dr. Narcis Copcă, dr. Andrei Leşan de la Cluj, stabilesc condiţiile tehnice în care se vor realiza aceste schimburi. Noi dorim ca la sfârşitul lunii iunie să putem semna acest acord tehnic, astfel încât să putem da drumul la colaborarea propriu-zisă. Este un acord pentru zece pacienţi pe an. Am semnat acordul cu Ungaria, discutăm acum condiţiile tehnice, la sfârşitul lunii iunie vom termina de pregătit aceste condiţii tehnice şi vom putea da drumul efectiv la colaborare”, a declarat Sorina Pintea la Digi24.

Ea a menţionat că luna viitoare va merge la Roma pentru a discuta un acord și cu Agenţia Naţională de Transplant din Italia, tot pentru transplantul pulmonar. „Este nevoie de aceste acorduri pentru a putea avea o soluţie de backup pentru pacienţii noştri aflaţi pe lista de aşteptare şi care nu vor avea la timp organele”, a precizat Sorina Pintea.

Ministrul a mai spus că în urmă cu o lună a cerut într-o scrisoare adresată Eurotransplant ca România să fie primită în etapa a doua a candidaturii.

„România, ca să poată trimite pacienţii spre a beneficia de un transplant pulmonar, de asta vorbim în mod special, într-una din ţările UE, trebuia să dea nişte plămâni la schimb, iar noi anul trecut aveam o restanţă de 24 de organe. (...) Am avut o întâlnire oficială cu board-ul Eurotransplant (...) în urmă cu o lună, am cerut într-o scrisoare adresată Eurotransplant să fim primiţi în step-ul II, pentru că sunt nişte paşi pe care trebuie să îi faci pentru a deveni membru, adică să ne găsim o ţară, o clinică care să preia pacienţii noştri, ai căror medici să vină să opereze aici şi noi am propus Hanovra (...). Pasul acesta ne ajută în transplant - în momentul în care noi avem un pacient şi ei au un organ care ar fi disponibil la acea clinică cu care noi vom avea legături, atunci pacienţii noştri pot fi transplantaţi acolo, dar în acelaşi timp şi noi trebuie să avem aceste organe. Merg acolo şi donatorul, şi primitorul”, a explicat Sorina Pintea.

Numărul donatorilor de organe din România a ajuns la 29 în ultimele trei luni

La rândul său, preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), dr. Radu Zamfir, invitat la „Jurnalul de seară” de la Digi24, a afirmat că numărul donatorilor în România a ajuns la 29 în ultimele trei luni.

„În ultimele trei luni avem 29 de donatori. Dacă mergem în ritmul acesta, s-ar putea să ajungem poate chiar să şi depăşim rata de donare din anii în care acest lucru a fost apreciat de întreaga Europă ca fiind cea mai rapidă creştere a numărului de donatori, anii 2013-2014, când au fost undeva pe la 160 de donatori pe an. Sigur, apreciem că ţara noastră ar putea ajunge ca număr efectiv undeva pe la 400 de donatori”, a declarat dr. Zamfir la Digi24.

El a spus că prin această creştere a numărului de donatori s-ar reduce mortalitatea pacienţilor aflaţi pe lista de aşteptare.

„Această mortalitate, practic, este motivaţia noastră de zi cu zi. (...) De la începutul anului până la momentul preluării acestei funcţii au fost patru donatori, în circa două luni”, a adăugat dr. Radu Zamfir. 

„Avem nevoie de donare, Biserica Ortodoxă Română sprijină acest lucru, (...) dar din păcate mai sunt preoţi care îi sfătuiesc pe aparţinători să refuze donarea, fiind una dintre cele mai mari probleme. Celelalte probleme sunt lipsa încrederii şi poate durerea momentului - unii nu vor să accepte că, atunci când cineva este în moarte cerebrală, pleacă”, a punctat ministrul sănătății Sorina Pintea.

Urmăriți în materialul video de mai sus dezbaterea de la Digi24 pe tema transplantului de organe.

(text: Agerpres)

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O americancă e al treilea pacient din lume căruia i-a fost transplantat un rinichi de porc

Videoclip emoționant pentru promovarea donării de organe

Medicul Radu Zamfir a donat sânge în cadrul campaniei "Avem același sânge". "A fost o scădere a donatorilor, au fost amânați pacienți"

VIDEO Cum arată bărbatul care a primit primul transplant de ochi şi de faţă, la un an de la operaţie

Partenerii noștri