Live

Secretul unei vieți sănătoase la bătrânețe: Cercetătorii spun că excrementele de acum ne pot salva viața mai târziu (NBC)

Data actualizării: Data publicării:
Tot mai multe date arată că microbiomul intestinal joacă un rol important în întreținerea sănătății și combaterea apariției bolilor și este capabil să influențeze atât starea fizică a omului, cât și starea mentală. Foto: Profimedia Images

Un grup de cercetători are un sfat ce, la prima vedere, nu pare deloc intuitiv: Pune-ți de o parte fecalele și ele ți-ar putea salva viața într-o bună zi, scrie NBC News. Secretul pentru o viață sănătoasă în viitor ar putea fi, potrivit cercetătorilor, ecosistemul complex care trăiește acum în interiorul corpului uman.

Cercetătorii au publicat joi un articol de opinie în revista Trends in Molecular Medicine („Tendințe în Medicina Moleculară”) în care au argumentat în favoarea transplantului autolog de microbiotă fecală (FMT) sau, cu alte cuvinte, folosirea propriei materii fecale pentru a-ți reface sănătatea mai târziu în viață.

„Considerând pierderea masivă (și, probabil, permanentă) a diversității noastre microbiale din cauza dezvoltării industriale, să creăm o «arcă a lui Noe microbială» mondială ar garanta protejarea sănătății pe termen lung a umanității”, au scris cercetătorii.

„Dar, considerând compoziția microbială foarte specifică a intestinelor și problema compatibilității dintre donator și beneficiar, să creăm o «arcă a lui Noe microbială» personală folosind probe de scaun depozitate pentru uzul personal pe viitor ar putea fi o opțiune care să merite efortul”, au continuat oamenii de știință.

Ce este transplantul de microbiotă fecală și cum ar putea să ajute la menținerea sănătății

FMT este o procedură medicală în care fecalele unui donator sănătos sunt transplantate într-o altă persoană pentru a-i reface microbiomul intestinal și pentru a-i îmbunătății sănătatea.

Tractul gastrointestinal găzduiește în jur de 100 de triliarde de microorganisme: bacterii, virusuri, fungi și protozoare. Împreună, ele formează microbiomul intestinal.

Tot mai multe date arată că microbiomul intestinal joacă un rol important în întreținerea sănătății și combaterea apariției bolilor și este capabil să influențeze atât starea fizică a omului, cât și starea mentală.

FMT este o procedură medicală în care fecalele unui donator sănătos sunt transplantate într-o altă persoană pentru a-i reface microbiomul intestinal și pentru a-i îmbunătății sănătatea. Foto: Profimedia Images

Când o probă de scaun este transferată, aduce cu sine aceste microorganisme care, speră cercetătorii, vor repopula microbiomul din noua lor casă, aducând echilibru și sănătate.

Rata de vindecare a infectării cu bacteria Clostridioides difficile prin transplantul heterolog de microbiotă fecală este de până la 90%.

Mai este nevoie de multe cercetări pentru a identifica toate modurile în care FMT poate ajuta oamenii, însă autorii articolului spun că procedura ar putea fi utilă în combaterea bolilor inflamatorii intestinale, a obezității, a îmbătrânirii nesănătoase și în refacerea microbiomului intestinal al pacientului după chimioterapie și tratamentele cu antibiotice de lungă durată.

Ce presupune procedura FMT

În practică, procedura ar arăta în felul următor: Când o persoană este tânără și sănătoasă, cel mai probabil între 18 și 35 de ani, ar fi colectate probe de scaun și depozitate pentru a fi folosite în viitor. După ce fecalele sunt procesate și puse deoparte, ele pot fi transferate în mai multe moduri: înghițite sub formă de capsule, prin clismă sau administrate în timpul colonoscopiei.

La fel cum biodiversitatea ajută o junglă să prospere, intesinele sunt mai sănătoase atunci când găzduiesc o microbiotă mai diversificată. În urma unui studiu realizat anul acesta, s-a observat că pacienții care au o biodiversitate a intestinelor mai limitată sunt mai predispuși la apariția bolilor de inimă.

Cu toate că intestinele trec printr-un proces accelerat de transformare atunci când o persoană ajunge la maturitate, persoanele în vârstă cu o gamă mai largă de microorganisme intestinale tind să fie mai sănătoase și să trăiască mai mult.

În ultimele decenii, intestinele au devenit tot mai studiate, iar mulți oameni de știință speră la o mai bună înțelegere a relației complexe dintre creier și corp care ar putea revoluționa felul în care multe boli sunt tratate.

În urma unui studiu realizat anul acesta, s-a observat că pacienții care au o biodiversitate a intestinelor mai limitată sunt mai predispuși la apariția bolilor de inimă. Foto: Profimedia Images

Ce afectează sănătatea tractului intestinal și cum îl putem proteja 

Unele cercetări leagă procesele de occidentalizare și urbanizare de o pierdere generalizată a diversității microbiale și arată că dietele bogate în grăsimi și folosirea repetată a antibioticelor pot afecta intestinele într-un fel care favorizează apariția bolilor.

Alte studii vin în sprijinul acestei idei și arată că persoanele care trăiesc în mediul urban au intestine cu o mai mică diversitate de microorganisme decât cei care trăiesc în comunități tradiționale izolate.

Terapia cu FMT este doar unul dintre instrumentele care ar putea fi folosite pentru îmbunătățirea sănătății intestinale. Unii oameni își pot menține intestinele sănătoase prin exerciții fizice, regim alimentar, reducerea stresului și destule ore de somn.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O americancă e al treilea pacient din lume căruia i-a fost transplantat un rinichi de porc

Avertisment dur: România se află primul loc în UE la decese din cauze tratabile. Care sunt bolile cu cea mai mare mortalitate

Amenințare „fără precedent” pentru viața pe Pământ: Bacterii create în laborator ar putea provoca infecții mortale imposibil de oprit

Restricții ca în pandemia de COVID-19 din cauza poluării, în Pakistan. Copiii sunt cei mai expuși la bolile generate de smog

Partenerii noștri