Live

Scrisoarea unei jurnaliste bolnave de cancer: „Doamnă ministru, nu mă lăsați să mor”

Data actualizării: Data publicării:

Jurnalista Miriam Eugenia Soare, bolnavă de cancer, a emoționat internauții după ce a postat o scrisoare publică, în care se adresează ministrului sănătății. 

FOTO: Facebook

Femeia în vârstă de 54 de ani povestește că, în 2015, a fost diagnosticată cu cancer la sân și a suferit o dublă mastectomie. După un an, medicii din Istanbul i-au descoperit metastaze pulmonare, asta după ce medicii din România i-au spus că are o răceală la plămâni și i-au dat o rețetă cu antibiotic.

Miriam a cheltuit până acum sume uriașe pentru investigații și tratamente. Femeia a găsit o clinică în Hamburg care își asumă tratarea ei.  Nemaiavând bani, femeia s-a adresat CASMB-ului și, astfel, a aflat cât de „aberantă și discriminatorie” este legea care îi cere un referat de la un medic dintr-un spital universitar. 

Femeia explică întreaga situație în care se află într-o scrisoare publică adresată ministrului sănătății.

Scrisoarea integrală a jurnalistei

„SCRISOARE DESCHISĂ DOAMNEI MINISTRU AL SĂNĂTĂȚII
DOAMNĂ MINISTRU, NU MĂ LĂSAȚI SĂ MOR!

​Sunt Eugenia Soare, cetățean român și vă cer AJUTORUL, DOAMNĂ MINISTRU. Am 54 de ani și statul român, prin legile lui absurde și abuzive, mă condamnă la moarte, când pentru suma de doar nouă mii de euro, bani cu care ministerul condus de dumneavoastră cumpără doar pixuri, eu sunt lăsată să mor. 
​În septembrie 2015 am fost diagnosticată cu un carcinom triplu negativ la sân, cea mai invazivă și rară celulă malignă. Preventiv, mi-au fost scoși ambii sâni. Această dublă mastectomie am făcut-o în spitalul MedLife, pe bani personali, pentru că, în urma unei operații la care am fost supusă în anul 2000 la Institutul Oncologic Fundeni, am fost infectată cu Hepatită Virală C. Având o fibroză hepatică de gradul trei, nu am putut face tratament chimioterapeutic, fapt pentru care am depus dosarul de tratament la CASMB, pentru terapia NON INTERFERON, dosar ce mi-a fost respins pe motiv că nu am fibroză de gradul patru, adică nu sunt suficient de bolnavă și, nu s-a ținut cont că am comorbidități,ci dimpotrivă.
​În septembrie 2016, la examinarea de un an de la dubla mastectomie, în urma efectuării computerului tomograf, mi s-a spus că am niște noduli pulmonari nesemnificativi, probabil de la o răceală mai puternică din copilărie. După numai cinci luni, starea mea de sănătate s-a degradat semnificativ, începând să tușesc necontrolat și să am o stare de oboseală permanentă, până într-o zi când am leșinat și fiul meu m-a dus la Spitalul Județean Ilfov unde, în urma investigațiilor și a unei radiografii pulmonare, mi-au spus că am o răceală la plămâni și mi-au dat o rețetă cu antibiotic!!!
​Medicul de familie m-a sfătuit să fac un PET CT. Când am vrut să mă programez la o clinica privată din țară, pentru că imagistica pe asigurarea de stat este doar un vis frumos, mi-au spus că nu au loc decât peste trei luni. Atunci, tot pe bani personali am plecat la Istanbul unde, a doua zi am făcut PET CT-ul, la un preț mult mai mic decât in România. Acest examen imagistic a relevat, fără dubiu, că ceea ce în Romania erau “ganglioni nesemnificativi și o banală răceală pulmonară” erau de fapt METASTAZE PULMONARE. M-am internat și m-am operat de plămâni, pe data de 18 iulie, chiar în ziua în care împlineam 54 de ani, pentru că o altă dată liberă pentru operație nu aveau la spital. Plămânul mi-a fost capsat cu cleme din titaniu, pe care tot eu le-am plătit cu suma de 1400 euro, pentru că asigurarea nu acoperă acest “lux”.
​Știind că va trebui să fac chimioterapie, pe bani personali, pe proprie răspundere, ilegal mi-am cumpărat din Egipt, tratamentul pentru HCV pe care l-am introdus fraudulos în țară și m-am tratat la mine acasă. Tot în acest timp am dus leziunile excizate din plămân pentru imunohistochimie și anatomopatologie, la clinica indicată de către toți medicii din București ca fiind cea mai bună, bineînțeles, o clinică privată unde am plătit. În așteptarea rezultatului testelor, m-am adresat mai multor oncologi și am ales să mă tratez la un oncolog care lucrează doar într-o clinică privată, pentru a evita să stau și să sprijin pereții IOB Fundeni, câte cinci ore pentru o consultație.
​Spre ghinionul meu, rezultatul analizelor dat de laboratorul de anatomopatologie a fost ERONAT, motiv pentru care eu am fost tratată cu o chimioterapie greșită, inadecvată celulei maligne de care ulterior s-a dovedit că sufăr, abia după ce m-am adresat spitalului Hadassah din Ierusalim, care, contra sumei de 2000 euro, mi-a refăcut anatomo și imunohistochimia și au certificat că, în țară, s-a făcut o imensă greșeală, care mi-a răpus fizic organismul și care a dus la creșterea metastazelor. La întoarcerea din Israel, mi-a fost schimbată chimioterapia, dar deja ficatul meu fibrozat nu a mai putut suporta și am devenit atât de anemică, încât nu mă mai puteam ridica din pat, fapt pentru care am fost nevoită să întrerup orice formă de chimioterapie.
​SINGURA SOLUȚIE, pe care o mai am astăzi, este radioterapia stereotactică și după ce am corespondat cu două clinici din Istanbul, care m-au refuzat, am gasit o clinică din Hamburg care își asumă tratarea mea.
​Nemaiavând bani, m-am adresat CASMB-ului și, astfel, am aflat cât de aberantă și discriminatorie este legea care îmi cere un referat de la un medic dintr-un spital universitar!!! Cetățeanul asigurat NU știe că dacă se tratează la un medic din sistemul privat, referatul întocmit de acesta nu are nicio valoare și deci, nu poate beneficia de vestitul FORMULAR E 112. M-am milogit pe la toate ușile din IOB Fundeni și am fost refuzată de către medicii oncologi.
​M-am adresat Direcției de Sănătate Publică și am constatat că trebuie să am trei oferte de la trei spitale cu trei preturi, de parcă s-ar face licitație pentru becuri și nu vorbim despre viața unui om și, după ce dosarul meu medical trece prin două comisii medicale, se poate să primesc aviz favorabil sau nu, dar asta durează MINIM DOUĂ LUNI SI JUMĂTATE!!! Eu nu am timpul necesar să aștept toate aceste proceduri ABERANTE și ABUZIVE la adresa cetățeanului contribuabil!
​Doamnă Ministru, ultima amânare pe care am mai primit-o de la clinica din Hamburg este data de 6 Februarie.
Dată după care nu se mai poate interveni stereotactic și, în consecință, nu îmi rămâne decât să aștept să mor la mine acasă.
​DOAMNĂ MINISTRU, VĂ ROG, VĂ IMPLOR, VĂ CER SĂ ÎMI PRELUNGIȚI VIAȚA!

Cere-le tuturor prietenilor tăi să distribuie aceasta scrisoare, până ajunge la Doamna Ministru. Vă mulțumesc tuturor!
Cont la BCR/ RO09RNCB0318011512480001 în Ron pe numele Soare Gheorghe Călin
Cont la BCR/ RO56RNCB0788082403530001 în Euro pe numele Simu Carmen. Swift: RNCB RO BU
!”

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacția ministrului Sănătății după moartea băiatului de 16 ani la camera de gardă a Spitalului din Târgu-Jiu

„Am făcut chimioterapie și histerectomie totală”. Mărturia cutremurătoare a femeii din Constanța, diagnosticată greșit cu cancer

Risc crescut de infecții după inundațiile din estul țării. Măsurile anunțate de Ministerul Sănătății

Alexandru Rafila nu demisionează din funcție și anunță un audit medical independent la Spitalul „Sfântul Pantelimon”

Partenerii noștri