Live

Şapte focare COVID-19 sunt active în judeţul Buzău. Este afectată inclusiv secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă

Data publicării:
Foto: Inquam Photos / George Călin

Şapte focare COVID-19 sunt active în judeţul Buzău, printre instituţiile unde acestea au fost declarate numărându-se secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău şi Căminul pentru persoane vârstnice "Sfinţii Constantin şi Elena" din Costeşti, unde au fost confirmate cele mai multe cazuri, a informat, luni, Instituţia Prefectului, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, din datele făcute publice de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Buzău reiese că la secţia ATI a SJU Buzău au fost confirmate cu noul coronavirus 12 persoane, iar la Căminul pentru persoane vârstnice din Costeşti sunt 11 persoane testate pozitiv.

La Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău şi secţia de Neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă au fost depistate câte trei persoane cu COVID-19, iar la o fundaţie din comuna Cernăteşti, patru persoane.

Pe lista focarelor se mai află două societăţi comerciale din municipiul Buzău, unde au fost descoperite patru, respectiv cinci persoane cu acest diagnostic.

"În toate aceste cazuri, Direcţia de Sănătate Publică a recomandat o serie de măsuri, precum internarea persoanelor confirmate COVID-19, testarea contacţilor simptomatici, izolarea la domiciliu, împreună cu ceilalţi membri ai familiei care locuiesc la aceeaşi adresă, timp de 14 zile, aplicarea procedurilor de curăţenie şi dezinfecţie terminală, intensificarea măsurilor de curăţenie şi dezinfecţie continue, respectarea măsurilor pentru prevenirea şi limitarea răspândirii coronavirusului. Suplimentar, în urma anchetei epidemiologice desfăşurate de DSP Buzău la Căminul pentru persoane vârstnice 'Sfinţii Constantin şi Elena' Costeşti, s-a dispus izolarea şi tratarea rezidenţilor la nivelul unităţii, motivat de patologia acestora", precizează sursa citată.

De la începutul pandemiei, în judeţ au fost confirmate 1.581 de cazuri COVID-19 şi s-au înregistrat 41 de decese la persoane cu acest diagnostic.

Conform datelor Direcţiei de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în judeţul Buzău au fost confirmate 25 noi cazuri, persoanele în cauză având vârste cuprinse între 5 şi 91 de ani.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Căderi de pietre pe DN 10, care leagă Buzăul de Braşov, ca urmare a ploilor abundente. Recomandări pentru șoferi

Alegeri parlamentare 2024. Un bărbat din județul Buzău este acuzat că a plătit mai mulți alegători pentru a vota un anumit partid

Tragedie în Buzău. Un mal de pământ s-a prăbușit peste patru muncitori. Unul dintre ei a murit

Partenerii noștri