Live

Relaxare. 55% dintre români nu mai văd infectarea cu COVID-19 drept o amenințare, arată un studiu

Data publicării:
Virusul SARS-CoV-2, care provoacă maladia COVID-19. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto- Profimedia Images

Deși vara și vacanța au adus noi și noi cazuri de îmbolnăvire, românii privesc cu relaxare infectarea cu SARS-CoV-2. Cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research și-a propus să afle mai multe detalii despre comportamentele și temerile actuale ale românilor, pe fondul creșterii alarmante a numărului de cazuri noi de îmbolnăvire de COVID-19.

Astfel, potrivit studiului, 29% dintre români susțin că au avut simptome care ar fi putut indica o îmbolnăvire de Covid-19 în ultimele 3 luni, însă nu s-au testat pentru confirmare.  În schimb, 9% dintre respondenți sunt siguri că au fost infectați, având confirmarea unui test pozitiv.

În rândul persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2, care provoacă maladia COVID-19, majoritatea menționează simptome moderate (41%) sau ușoare (34%). Totuși, 11% au avut forme mai severe ale infecției, procentul fiind semnificativ mai mare în rândul celor de peste 55 de ani (30%), categorie de vârstă cunoscută pentru vulnerabilitatea crescută în fața virusului.

Mai mult decât atât, 53% dintre români cunosc persoane care au fost infectate cu virusul care provoacă COVID-19 în ultimele trei luni, majoritatea cazurilor regăsindu-se în cercul de prieteni și colegi (40%) sau în familie (32%).

„Faptul că o treime dintre români au prezentat simptome de COVID-19 în ultimele trei luni, însă au ales să nu se testeze, reflectă o scădere a percepției amenințării reprezentate de coronavirus. Aceasta poate fi determinată de mai multe motive, cum ar fi percepția redusă a riscurilor în cazul simptomelor ușoare sau moderate, sau teama de rezultate pozitive care ar putea conduce la restricții și izolare.” menționează Marius Luican, CEO al Reveal Marketing Research.

67% dintre români nu se așteaptă la măsuri restrictive în următoarele luni, în ciuda creșterii numărului de cazuri de Covid-19

55% dintre români declară că sunt puțin sau deloc îngrijorați de riscul actual de infectare cu virusul care provoacă Covid-19. Această atitudine este mai frecventă în rândul bărbaților (59% față de 52% femei), al tinerilor din Generația Z cu vârste între 18-24 de ani (61%) și al celor fără copii sub 18 ani (58% față de 52% în cazul persoanelor cu copii sub 18 ani). În contrast, 34% dintre respondenți exprimă o îngrijorare moderată, iar 11% se declară foarte îngrijorați.

În legătură cu măsurile de prevenție împotriva Covid-19, precum purtarea măștii, distanțarea socială, dezinfectarea etc., majoritatea românilor spun că le respectă parțial (45%). 23% consideră că aceste măsuri nu sunt necesare, 18% le ignoră în mare parte, iar 14% le respectă cu strictețe.

În contextul actual, 67% dintre români nu se așteaptă la măsuri restrictive în lunile următoare, în ciuda creșterii numărului de cazuri de Covid-19. Această opinie este mai frecvent întâlnită în rândul persoanelor cu vârste între 45-55 de ani (75%) și al celor fără copii sub 18 ani (71% față de  63% în cazul persoanelor care au copii sub 18 ani).

Totodată, 7 din 10 români afirmă că nu iau în considerare vaccinarea preventivă pentru a evita infectarea cu virusul care provoacă Covid-19.

 

Editor : Marina Constantinoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Luna ar putea fi mai veche cu până la 180 de milioane de ani decât estimările anterioare

Topirea gheții din Antarctica duce la creșterea furtunilor în regiunile oceanice sudice, cu efecte posibile asupra climatului global

Studiu: Obiectivele Germaniei privind vehiculele electrice nu sunt realiste

Partenerii noștri