Raed Arafat, despre fata ținută cu orele la urgență: Nu putem vorbi de batjocură. Toți știau că e limită de timp
Raed Arafat a explicat că elicopterul care ar fi trebuit să o preia pe fetița în comă din Vâlcea a fost redirecționat pentru că medicul din ambulanță a sesizat că nu poate ajunge la locul preluării înainte de lăsarea întunericului și imediat, echipajele au găsit alternativă pentru a salva minora.
„Din informațiile pe care le am până la acest moment, apelul a intrat la dispeceratul de la Râmnicu Valcea pe la 15:47 anunțând accidentul la Băile Govora, fiind implicată o fetiță de 10 ani. Au fost trimise două echipaje, unul de prim ajutor, aflat la 6 km de locul accidentului și care a ajuns la orele 15:55, acesta fiind alertat la 15:51, și un echipaj cu medic care a plecat de la Râmnicu Valcea la 15:48 și care a ajuns la orele 16:03”, a scris Raed Arafat pe Facebook.
La sosirea echipajului, fetița aflată în comă era deja în ambulanța SMURD, fiind imobilizată și cu guler cervical. Medicul decide să însoțească fetița în ambulanță, iar pe drum au oprit de mai multe ori pentru aspirarea căilor respiratorii și asistarea fetiței care era inconștientă și vărsa, având un traumatism cranio-cerebral, explică acesta.
„Între timp, la orele 16:03 elicopterul de la Craiova primeste o alerta de decolare pentru un accident rutier in zona Dragasani, judetul Valcea, iar la 16:17 minute, in urma informatilor ca nu mai este nevoie de elicopterul SMURD la accidentul respectiv, dispecerul, afland de accidentul de la Baile Govora, redirectioneaza elicopterul catre locul de aterizare din Fedelesoiu, la 8 km de Rm Valcea, locul obisnuit unde se aterizeaza in vederea preluarii pacientilor ne-existand un loc de aterizare special destinat langa spital. Decizia de a nu trimite elicopterul direct la Baile Govora era bazata pe informatia ca ambulanta in care se afla fetita se indreapta deja sprea Rm Valcea fiind inutila deplasarea la Baile Govora”, mai scrie Arafat, potrivit Mediafax.
Elicopterul aterizează în jurul orelor 16:40 și anunță medicul care era cu echipajul SMURD că elicopterul nu poate aștepta mai mult decât 8-10 minute, întrucât urmează să se lase întunericul, iar decolarea devine riscantă în zona respectivă.
„Medicul care insotea fetita, si care a fost obligat sa se opreasca de mai multe ori să o ingrijeasca, sesizeaza ca nu are cum sa ajunga în acest interval de timp la elicopter si decide sa duca fetita la UPU din cadrul Spitalul de Urgenta Rm Valcea. Elicopterul a parasit zona la orele 16:48 iar pacienta a ajuns la UPU la orele 16:56, intrand in investigatii dupa ce a fost stabilizata si intubata, fiind pusa in coma indusa de medicii de la UPU”, mai transmite șeful DSU.
În cazul în care medicul decidea să meargă cu fetița la elicopter, acesta ajungea mai târziu decât orele 16:56 având o distanță suplimentară de parcurs, iar medicul din elicopter trebuia să intubeze fetiță și să o stabilizeze înaintea decolării, „ce ar fi însemnat o muncă de cel puțîn 20-30 minute la fața locului”, devenind imposibilă decolarea înaintea de lăsarea întunericului.
Fetița a fost transferată cu o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Vâlcea la Spitalul Bagdasar după finalizarea investigațiilor, stabilizarea ei și obținerea acordului de transfer din partea medicilor de la Spitalul respectiv.
„Pana la acest moment singurul lucru care as cere o explicatie pentru el este timpul parcurs intre apelul de urgenta primit la 15:47 si momentul alertarii echipajului de prim ajutor SMURD la 15:51 mai ales ca ambulanta de la Serviciul de Ambulanta a fost alertata la 15:48. Insa si asa, echipajul de prim ajutor a ajuns intr-un timp foarte scurt la locul accidentului si a efectuat manevrele de stabilizare confrom competentelor pe care le au membri echipajului”, a subliniat sursa citată.
Nu este prima dată și nu va fi nici ultima când o misiune de salvare aeriană se abandonează din motive de siguranță și se găsesc alternative, atrage atenția Arafat.
„Cu siguranta nu putem vorbi de “batjocura” in acest caz. Redirectionarea elicopterului a fost o incercare de a da fetitei o sansa si este clar ca toti cei implicati stiau ca este o limita de timp si ca este posibil sa nu reuseasca sa preia fetita la timp si sa decoleze in siguranta. (...) Dusmanul nostru este timpul si oricat am face sunt situatii in care solutiile optime nu pot fi aplicate din cauza unor limitari care nu depind la momentul respectiv de noi, cei care incercam sa salvam o viata, si ne obliga sa gasim solutii alternative care nu sunt cele ideale pe care ne-am fi dorit sa le aplicam”, mai scrie șeful DSU.
Precizările vin după ce o fetiță în comă după ce tatăl ei, băut, s-a răsturnat cu maşina în Vâlcea, a fost ținută cu orele în UPU. Ambulanţa Vâlcea a ratat „întâlnirea” cu elicopterul SMURD trimis să preia copila.
„Durează până pregăteşti un astfel de caz”, a spus purtătorul de cuvânt al SAJ Vâlcea.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News