Live

Radu Țincu, despre lipsa de medici ATI: „Ne întrebăm dacă nu cumva, cineva, la un moment dat va muri în faţa unui spital”

Data publicării:
Medicul spune că nu putem avea pretenții la servicii de calitate, atâta vreme cât pacienții sunt îngrijiți de un personal deficitar. FOTO: Shutterstock

Radu Ţincu, medic de Terapie Intensivă şi Toxicologie la Spitalul Floreasca, a declarat luni, într-o conferinţă de presă organizată de ASSMB privind situaţia din sistemul sanitar, că ne punem cu toţii întrebarea dacă nu cumva cineva, la un moment dat, va muri în faţa unui spital pentru că nu există personal medical care să îl trateze, transmite News.ro.

Radu Ţincu, medic de Terapie Intensivă şi Toxicologie la Spitalul Floreasca, a fost întrebat despre lipsa de medici din secţiile de Terapie Intensivă.

„Din păcate, nu am înţeles nimic din pandemie, când, într-o criză sanitară, am observat că deficitul de personal din Terapie Intensivă a fost cuantificat prin vieţi omeneşti. Este evident faptul că nu putem avea pretenţia ca un asistent medical, care a terminat şcoala post-liceală, să ajungă să lucreze în secţiile de Terapie Intensivă. Este nevoie de o perioadă de învăţare de câteva luni de zile, ca el să se poată acomoda cu situaţiile particulare pe care le regăsește într-o secţie de reanimare. Vedem foarte clar că deficitul de terapie intensivă nu se regăseşte doar în spitalele mici”, a spus medicul, dând exemplul de la Spitalul Foişor, unde are loc suprasolicitarea personalului din ATI.

Medicul spune că nu putem avea pretenții la servicii de calitate, atâta vreme cât pacienții sunt îngrijiți de un personal deficitar

El a precizat că „nu putem avea pretenţii la servicii de calitate, atâta vreme cât acei pacienţi sunt îngrijiţi de un personal deficitar”.

„Ne întrebăm câţi dintre pacienţi sau aparţinători ştiu, de exemplu, că unele spitale funcţionează cu jumătate din normativul de personal şi cred că această acceptare a acestor deficienţe nu face decât să îi condamnăm pe aceşti oameni la moarte. Discutăm despre servicii medicale de proastă calitate pe care vrem să ni le asumăm, ca ţară, la nivel naţional, fără să schimbăm această situaţie. Sănătatea nu este divizabilă între ASSMB, Consiliile Judeţene şi Ministerul Sănătăţii, scopul final al tuturor este ca pacientul să fie salvat, iar în momentul în care luăm decizia să blocăm posturile din sistemul de sănătate, având în vedere că discutăm de un sistem deficitar dinainte de această Ordonanţă, este clar că ne punem cu toţii întrebarea dacă nu cumva, cineva, la un moment dat va muri în faţa unui spital, pentru că nu există personal medical care să îl trateze”, a completat medicul.

Radu Ţincu a precizat că există deficit de personal şi în spitalele Ministerului Sănătăţii.

„Cred că pot să spun cu responsabilitate, niciun spital din România nu are organigrama completă pentru personalul medical, discutăm de medici, asistenţi, sau infirmiere. În anumite zone ale ţării nu există linii de gardă pentru anumite specialităţi”, a mai spus el.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Concurență mare la rezidențiat. În ciuda declaratei crize de medici, jumătate dintre candidați vor ajunge șomeri

Medicii explică de ce nu trebuie să stați pe toaletă mai mult de 10 minute

Percheziții DNA în Suceava la medici acuzați că ar fi luat mită și pentru că ar fi favorizat anumite angajări

Consum uriaș de suplimente alimentare și vitamine în rândul românilor. Avertismentul medicilor pentru cei care le iau

Partenerii noștri