Video Proiect-pilot pentru servicii medicale ambulatorii contra cost, peste programul medicului. Rafila: Nu e o taxă suplimentară
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că în strategia pe sănătate pentru perioada 2023 – 2030 este propus un proiect-pilot pentru furnizarea de servicii medicale contra cost, peste programul medicului. El a susținut că nu este vorba despre o taxă suplimentară pentru serviciile medicale.
"Nu e vorba de o taxă suplimentară sau de o taxare dublă a pacienților. E vorba doar de un proiect-pilot propus în această strategie, care trebuie să se desfășoare între 2026-2028. Strategia e supusă dezbaterii publice, dacă guvernul nu consideră oportun acest proiect-pilot, poate să dispară", a susținut Rafila.
Rafila a precizat că proiectul-pilot urmărește să stabilească dacă, într-o unitate sanitară publică, după încheierea programului de lucru, un medic poate desfășura această activitate în sistem privat.
"Pacientul plătește la spital faptul că vrea să fie consultat, operat sau investigat de un anumit medic. Nu înseamnă că e împiedicat să aibă acces la serviciile medicale. În momentul de față această opțiune există doar în zona unităților sanitare private și propunerea de pilot este pentru 1, 2, 3 unități - în care să se încerce în spitalele respective - dacă medicii vor să lucreze peste program, să poată să desfășoare această activitate în regim privat. E vorba de reținerea unei sume de bani de spitalul public și cu altă sumă e retribuit medicul sau asistenta pentru activitatea suplimentară", a subliniat Alexandru Rafila.
VIDEO Precizările ministrului Sănătății, începând cu minutul 19
Ministrul a susținut că este vorba doar despre un proiect, o idee care trebuie dezbătută și care poate să fie agreată sau nu.
Proiectul strategiei naționale de sănătate pentru perioada 2023-2030 a fost pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății.
"Strategia vizează pilotarea furnizării anumitor servicii elective (medicale-chirurgicale) cu posibilitatea alegerii profesionistului care oferă serviciile de sănătate solicitate, în baza unei coplăți reglementate legal și suportate de beneficiar și a posibilității programării transparente a serviciului respectiv în sistemul electronic de programări gestionat la nivel de spital. Totodată, pentru creșterea performanței și eficientizarea sistemului de asistență medicală de urgență, respectiv continuarea dezvoltării infrastructurii serviciilor de asistență medicală de urgență prespitalicească, este prevăzută pilotarea furnizării serviciilor de asistență medicală primar prin asigurarea continuității abordării seviciilor în afara orelor de program, în cadrul unei structuri de urgență dedicate în incinta sau imediata apropiere a CPU-UPU, coordonată de medicii de familie și cu permanența asigurată de medicii de familie din teritoriul administrativ teritorial acoperit", se arată în nota de fundamentare a strategiei.
Nota de fundamentare a proiectul strategiei naționale de sănătate AICI
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News