Primul pacient confirmat cu coronavirus, adus la "Matei Balş". Camere cu duşuri chimice, pregătite pentru primii bolnavi
Din acest moment, orice este posibil în legătură cu extinderea coronavirusului în România, spune doctorul Adrian Streinu Cercel, managerul institutului Matei Balș. Acesta a explicat, în direct la Digi24, cum sunt camerele pregătite pentru primii bolnavi.
Rafila: Valul 7 al pandemiei, posibil la toamnă
Ce e nou în valul 6 al pandemiei
Cum am putea scăpa de pandemie?
Ar putea aduce varianta Omicron sfârșitul pandemiei?
Cum se vede Omicronul din laboratorul Institutului Matei Balș?
Spitalul Universitar București, sufocat de numărul mare de pacienți: „E groaznic, e groaznic ce e aici”
OMS: Vaccinarea a 70 la sută din populația României, posibilă abia în 31 de luni
România, prima în lume la decese COVID
Șeful ISU Timiș, nevaccinat, a făcut COVID și are plămânii afectați
Adrian Streinu-Cercel: „Este vorba de două camere special amenajate care beneficiază de duşuri chimice şi care conţin câte un pat în momentul de faţă şi pot fi extinse la două paturi şi o zonă de laborator unde se lucrează probele acestor pacienţi.
Sistemul e nu intră nimic, nu iese nimic.
Tratamentul este patogenic, şi respectiv simptomatic dacă apar simptome. Daca persoana e asimptomatică s-ar putea să nu fie nevoie de niciun fel de tratament special.
Patogenic e un tratament în care folosim medicamente care se interpun pe modalităţile de apariţie a unor posibile determinări sistemice.
80% dintre persoanele care dezvoltă infecţii virale în general şi cu acest virus sunt persoane asimptomatice. În această perioadă, virusul se multiplică şi poate fi prezent în teste. E motivul pentru care facem aceste teste".
Reporter: Este posibil să mai avem şi un al doilea caz?
Adrian Streinu-Cercel: "Din acest moment orice este posibil".
România are începând de miercuri seară un caz de coronavirus confirmat. Victor Costache, ministrul Sănătății, și secretarul de stat Raed Arafat, directorul Departamentului pentru Situații de Urgență, au anunțat că în casa acestei persoane mai sunt 7 persoane - niciun copil, dar persoane în vârstă - toate fiind testate și cu rezultat negativ.
Redactare G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News