Live

Patriarhia Română îndeamnă populaţia să doneze sânge şi plasmă convalescentă COVID-19

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia

Patriarhia Română îndeamnă populaţia să doneze sânge şi plasmă convalescentă COVID 19, pentru salvarea celor aflaţi în situaţie critică din cauza infectării cu noul coronavirus.

Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Române transmis Agerpres, donarea de sânge şi de plasmă convalescentă COVID 19 sunt acum cele mai luminoase şi necesare fapte de iubire jertfelnică şi de solidaritate umană.

„În contextul medical şi epidemiologic actual, atât de dificil, prin care trece societatea românească, Patriarhia Română adresează tuturor celor ce înţeleg valoarea salvării unei vieţi umane îndemnul său de a participa la nobila acţiune a donării de sânge. Totodată, adresează şi îndemnul de a dona, conform criteriilor de eligibilitate, plasmă convalescentă COVID 19, pentru salvarea celor aflaţi în situaţie critică din cauza infectării cu noul coronavirus”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, în anul 2012 a început în Arhiepiscopia Bucureştilor o campanie de donare de sânge numită „O picătură de sânge pentru viaţa aproapelui”. Începând cu anul 2014, cu aprobarea Sfântului Sinod, această campanie a fost extinsă la nivel naţional în toată Patriarhia Română sub îndemnul „Donează sânge, salvează o viaţă!”.

Cea mai amplă campanie de donare de sânge din România s-a desfăşurat în cooperare cu diverse instituţii publice (centre regionale şi judeţene de transfuzie, spitale, clinici, direcţii de asistenţă socială şi protecţia copilului, Jandarmerie, Poliţie şi Armată), precum şi cu organizaţii neguvernamentale (Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi Români şi alte asociaţii).

Pe parcursul celor 6 ani ai campaniei "Donează sânge, salvează o viaţă!" au participat 40.800 de donatori, cantitatea de sânge recoltată fiind de peste 18.000 de litri, afirmă sursa citată.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Patriarhia Română îl anchetează pe ÎPS Teodosie pentru implicare politică, după ce a spus că Georgescu e „un trimis al lui Dumnezeu”

Un comunicat atribuit Patriarhiei pledează pentru alegerea unui „conducător iubitor de țară”. BOR: Documentul este fals

Prof. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din România: "S-a dovedit că împreună putem să schimbăm lucruri"

Partenerii noștri