Live

Un cardiolog român a renunțat la Italia pentru a se întoarce la Craiova

Data actualizării: Data publicării:

Vorbim des despre doctorii români care pleacă din ţară pentru salarii mai mari şi condiţii mai bune de muncă. Astăzi însă vă spunem povestea unei doctoriţe care a muncit şi s-a specializat într-unul dintre cele mai mari centre de cardiologie din Italia, dar s-a întors în Oltenia natală. Alături de alţi tineri specialişti, îi tratează pe cei care suferă de boli cardiovasculare.

În 2012, Bogdan Alexandru a fost diagnosticat cu o afecţiune cardiacă. De atunci, a tot aşteptat să primească un stimulator cardiac special. Aparatul nu-i putea fi, însă, implantat la Craiova, pentru că personalul specializat lipsea.

„Oboseam prea mult, respirație prea multă, nu aveam absolut deloc, aveam ocazie să și cad jos și încă am mai căzut din picioare”, afirmă Bogdan Alexandru, pacient.

Boala l-a obligat să renunţe la serviciu. Are patru copii şi abia-şi permite să-i întreţină, din ajutorul social. Nici nu poate fi vorba să pună deoparte bani pentru a se trata departe de casă.

Salvarea lui a venit din mâinile Emei Goanță, unul dintre medicii tineri care au resuscitat cardiologia intervențională din Oltenia.

Noutatea și faptul că este primul pus în centru este sonda cvadripolară, sonda care merge la nivelul sinusului coronar și care stimulează partea stângă a inimii.

Doctorița s-a specializat la Institutul de boli cardiovasculare din Timișoara și apoi la Roma. Dar şi-a dorit să revină acasă, în Oltenia.

„Am fost bursier european pe această parte de dispozitive, defibrilatoare și resincronizări. După bursa de un an de zile, m-am întors înapoi în Timișoara, dar am ales să mă întorc la Craiova, să profesez aici pentru că sunt aproape de Craiova, născută și crescută la Slatina”, spune Ema Goanță, medic specialist.

Ema Goanţă crede că şi Craiova poate fi un mare centru de cardiologie. Îşi iubeşte meseria mai mult decât orice şi este înconjurată de alţi tineri cardiologi, la fel de entuziaşti ca ea.

„Aceste proceduri se făceau în centre universitare mari, de tradiție: București, Cluj, Timișoara, Târgu Mureș, Iași. E o premieră în Craiova accesarea acestui program”, spune Paul Trașcă, medic specialist.

Mii de pacienţi din Oltenia vor putea beneficia acum de proceduri care să le salveze viaţa. Anual, în clinica de cardiologie din Craiova se internează aproximativ 2.500 de bolnavi. Potrivit societății române de cardiologie, bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în rândul adulților și vârstnicilor.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cristiano Ronaldo, dezlănțuit! A rostit 3 nume și apoi a trecut la atac: "O spun aici, de față cu toată lumea"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O jurnalistă din Italia a fost reținută de poliția din Teheran chiar în timp ce se îndrepta spre aeroport. De cât timp este în detenție

„Ne-a costat un miliard de euro și a ajuns adăpost de câini”. Centrele de migranți deschise de Italia în Albania sunt goale

Celebra Fontana di Trevi s-a redeschis pentru public, după trei luni de restaurare

VIDEO Imagini revoltătoare în Italia: Primul gol marcat de strănepotul lui Mussolini în Serie B a fost sărbătorit cu salutul nazist

Partenerii noștri