Live

Numărul deceselor provocate de cancer la nivel mondial se va dubla până în 2050, potrivit unui studiu

Data publicării:
Celulă canceroasă. Foto: Shutterstock

Numărul deceselor anuale cauzate de cancer la nivel mondial aproape se va dubla până în 2050, conform rezultatelor unui studiu publicat miercuri de cercetători, relatează agenţia Xinhua şi New Scientist, citate de Agerpres.

Un număr de 18,5 milioane de persoane vor muri de cancer la nivel mondial în 2050, o cifră în creştere cu 89,7% comparativ cu 9,7 milioane în 2022, potrivit proiecţiilor studiului.

Conduşi de dr. Habtamu Bizuayehu de la Universitatea din Queensland (UQ), cercetătorii au analizat cazurile şi ratele de deces pentru 36 de tipuri de cancer din 185 de ţări - incluse în baza de date Global Cancer Observatory (GCO) - şi au proiectat viitoarele cazuri şi decese prin aplicarea ratelor la predicţiile privind populaţia pentru 2050 ale Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Cercetătorii au constatat că numărul total al cazurilor de cancer la nivel mondial ar urma să crească cu 76,6%, de la 20 de milioane în 2022 la 35,3 milioane în 2050.

Conform studiului, numărul cazurilor de cancer şi al deceselor asociate ar urma să se tripleze până în 2050 în ţările cu un nivel scăzut al Indicelui de Dezvoltare Umană (IDU) al ONU, faţă de creşteri moderate în ţările cu un nivel foarte ridicat al IDU.

Conform estimărilor, cancerul pulmonar rămâne principala cauză de deces asociat cancerului în 2050, reprezentând aproximativ 19,2% din totalul deceselor provocate de cancer la nivel mondial, în creştere de la 18,7% în 2022.

Studiul a estimat că numărul cazurilor de cancer şi al deceselor va înregistra o creştere uşoară la bărbaţi comparativ cu femeile până în 2050.

Aceste constatări întăresc alte dovezi conform cărora cazurile de cancer sunt în creştere, a declarat Andrew Chan de la Massachusetts General Hospital din Boston, SUA, care nu a fost implicat în studiu, citat de New Scientist. Mai mulţi factori se află probabil la originea acestei evoluţii, inclusiv faptul că oamenii trăiesc mai mult, ceea ce creşte riscul de cancer, a spus el. Cu toate acestea, cercetarea nu a luat în considerare apariţia unor tratamente noi sau mai eficiente.

Editor : M.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

Luna ar putea fi mai veche cu până la 180 de milioane de ani decât estimările anterioare

Topirea gheții din Antarctica duce la creșterea furtunilor în regiunile oceanice sudice, cu efecte posibile asupra climatului global

Ce a aflat un bărbat după câteva analize de rutină

Partenerii noștri