Live

Noi mărturii șocante din dosarul Sf. Pantelimon: O doctoriță „a scos seringa cu noradrenalină și a înlocuit-o cu ser fiziologic”

Data actualizării: Data publicării:
Pacient într-o secție de terapie intensiva. Foto: Guliver/Gettyimages

Informații șocante din dosarul doctorițelor de la Spitalul Pantelimon. Mărturii din ancheta penală arată că exista, în paralel cu medicii care micșorau dozele de noradrenalină, o rețea de asistenți care suplimenta medicamentele direct în perfuzie ca să-i salveze pe pacienți. Asistenții care au dat declarații la parchet povestesc despre cinismul medicilor arestați care, în unele cazuri, rămâneau lângă patul pacientului căruia îi reduseseră doza până se asigurau că acesta a intrat în stop cardiorespirator.

Potrivit procurorilor, exista o practică a celor două doctorițe să-i îndemne pe asistenți să treacă o cantitate de tratament în foile de observație, dar în injectomat era o cantitate mult mai mică.

 

„Inculpata, după ce făcea aceste modificări, venea periodic să controleze starea pacientului, să vadă dacă acesta a decedat”, este mărturia unei asistente de la Sf. Pantelimon, care se regăsește în referatul procurorilor pentru arestarea preventivă a celor două doctorițe.

„La schimbarea de tură, în funcție de persoana care prelua tura, dacă asistentul medical avea sau nu încredere în acea persoană, transmitea faptul că, deși pe injectomat rata de noradrenalină era 1, iar tensiunea pacientului stabilă, acesta avea noradrenalină și în perfuzie”, mai spune martora.

În referat se mai arată că „inculpata a intrat pe salonul asistentului, a inspectat toți pacienții, iar martorul a văzut-o când a încărcat o seringă de 50 ml numai cu ser fiziologic, apoi a venit lângă patul pacientului unde se afla martorul și l-a dat pe martor la o parte, a scos seringa în care mai era noradrenalină și a înlocuit-o cu cea care conținea numai ser fiziologic”.

„Pacientului i s-a prăbușit imediat tensiunea iar pulsul i-a ajuns la 0. intrând în stop cardio-respirator”, mai spun anchetatorii.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trei surori din Bacău sunt în stare gravă la spital, după ce mama le-a spălat cu o soluție de uz veterinar

Rafila: Propun o dezbatere despre întreruperea tratamentului în ATI și continuarea în paliație. Eutanasia trebuie scoasă din discuție

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: Care sunt consecințele scandalului de la ATI Pantelimon? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Moarte fără demnitate: 200.000 de români sunt diagnosticați anual cu boli terminale și doar 18% beneficiază de îngrijiri paliative

Partenerii noștri